Traseul Lespezi 10Lc, 5A, 6+

Perioada: 02 08 2014

Echipa: Andrei Holban, Silvia, Andreea

Poze: Andrei, Andreea

Vine in sfarsit si la mine weekend intreg liber, uau, nu pot sa cred. Normal ca incep sa forez printre prieteni sa vad cu cine ce si cum. Clar vreau ceva multi pitch :D, eu ma gandesc la Costila, se propune si Buila dar pana la urma ramane Costila :D.

Vineri dupa amiaza ne intalnim la Victoriei in formula: Andrei, Silvia, Mitrut si eu. Era prima oara cand ieseam cu ei toti :). La Busteni Mitrut este nevoit din pacate sa se intoarca acasa, asa ca ramanem trei. Nu stiu cum reusesc dar numai seara pe intuneric ajung la Costila :)). Planuim trezit devreme, ei nah, eu cu ideea dar tot eu…..

Sambata:  Ne trezim pe la 7 00?, eu ca deobicei ultima :D. Dupa ce imi beau cafeaua devin umana, mananc cam putin, nu stiu dar nu am avut spor deloc la asta, ceea ce o sa regret mai tarziu :D.

Pana La Panda o cam balaurim rau ca erau boschetii crescuti de nu mai recunosteam foarte bine, apoi de acolo catre circuri este nou pt toti. Silvia ce sa zica ca nah ea era prima oara pe la Costila, deci raman eu cu Andrei sa ne orientam sau sa o ametim de tot :))). Mai apar doi baieti care ne scot din incurcatura, asa ca pana la urma iesim La Panda si o nimerim si catre circuri.

Ajunsi la peretele Vaii Albe admiram frumusetea lui si vedem deja o echipa in Fisura Albastra Catalin Cretu cu Andrei si in Sarutul Pamantului Octavian cu Silvia.

Ii lasam pe cei doi cu care ne intalnisem inainte, Nedelea Ilie unul dintre ei, care ne pozeaza si pe noi, multumim :).

Eu luasem la mine descrierea lui Cristi si pe care o recomand pentru ca este perfecta :).

http://totpedrum.blogspot.ro/2013/08/traseul-lespezi-10lc-5a-6_2.html

Porneste Andrei in “prima lungime”, apoi il urmeaza Silvia si eu, la liber ca nu avea rost de legat.

Continua Andrei a doua lungime, un horn care mai pune probleme la rucsac si care iese la terenul de fotbal. Apoi Silvia se plimba pe traversarea din terenul de fotbal, dau si eu lungimea cu portiunea care se cheama La Ruine, etc etc, las mai bine descrierea lui Cristi ca e mult mai concisa decat imi aduc eu aminte acum :)…….

Am optat sa facem cap schimbat ca toata lumea sa se simta bine. Eu cu Silvia radeam tot timpul prin regrupari de duduiau peretii, mistocaream ca domne ne cataram si noi azi sau doar facem gradinarit? Ca trebuia sa luam o lopata si grebla sa sadim ceva si noi… ehhh cine ar fi stiut atunci ca o sa sadim morcovi pt o natiune intreaga?! :)))

Soarele arde de numa, eu cu Silvia in maieu, ca deh sa ma arda bine pana la frisoane pfff. Caldura mare, sete si mai mare, ne mai si stresam ca nu ne ajunge apa, pai am avut in final apa de ne-a ajuns :D.

Cand ajungem sub Silvia si Octavian care erau in Sarutul Pamantului, ne pomenim si cu o groaza de pietricele de la ei ca sa ne trezeasca si pe noi, ca prea eram plictisiti de atata iarba, macar asa sa simtim si noi ceva piatra :))). ( Din ce am discutat ulterior cu Octavian erau intr-o portiune destul de friabila)

Pozez Aripa din Memorial

si Albastra din nou si… moama ce imi place 😀

Eu intre timp aud tunete si ei fac misto de mine ca nu sunt si ca uite ce senin si frumos este :D!!! Intre timp tunetele auzite de mine nu erau aviooane, sau eu stiu ce credeau ei, ci peste Baiului era urgie, urgie care trecea spre Sinaia incolo si noi tot am sperat ca scapam de ea, nu parea sa vina spre noi.

Lungimea 6, de la marea traversare catre dreapta dupa Diedrul Pupezei, se afla un horn pe care Silvia nu l-a gasit asa ca Andrei s-a dus el :), apoi a lasat-o pe Silvia sa continue. Intre timp noi ne mai hlizim, eu iau bluza pe mine ca nu mai suportam soarele :).

Incepe sa imi placa, cataram, au fost doua hornuri pe care le-au impartit frateste 🙂
Vezi din nou descrierea lui Cristi.

In sfarsit ajungem si noi sa cataram, la lungimea 7, cea cu pasul.

Acolo Silvia: eu vreau sa dau lungimea asta!

Eu: please lasa-ma pe mineeeeeeeeeeeeeee, vreau eu te rog!!!!!!! Am eu motivele mele :))!

Apare si Andrei: eu dau lungimea asta!

Ahahahahahahahahaha! Dar li s-a facut mila de mine la amandoi si m-au lasat pe mine yey!!!! Ce oameni misto :D!

Lungimea este asigurata foarte bine, spituri apropiate, doar prizele cam departe pt mine aahahahaha! Incerc cumva pe dreapta unde prindeam eu muchia bine de tot dar nu iese decat de o poza asa de senzatie,

eu pe pe stanga aveam treaba. Cu greu gasesc eu cumva si solutii pentru pitici, ca doar aveam galerie :P. Incet avansez, mai ma odihnesc, mai ma uit pe unde sa o iau, ocolesc prin stanga si bolovanul care blocheaza iesirea si pana la urma ies!!!! Sunt fericita da!!!!!!! Ahhh ce mi-a placut!!!! Dar unde ies?????? La dreacu! Din nou in ierburi!!!! Trepte de iarba, commoon! Din descriere trebuia sa o iau in dreapta, deci asa fac si pana la urma gasesc o regrupare intermediara, ma uit, mai inaintez si ma gandesc sa ma duc la cealalta ca sa castigam timp, dar surpriza mai am doar 2 bucle si nu stiam daca imi ajung! Asa ca improvizez o regrupare si in timp ce vin si ei admir peisajul, fac si poze, fain e peretele asta pfuai!

Panica ca ne prinde furtuna si pe noi incepe sa apara, tunetele se auzeau cam din ce in ce mai aproape, dar noi totusi continuam pffff.

Saraca Silvia, iar ii revine o lungime de rahat, putina traversare, apoi ca sa fie meniul complet de salata avem si o surplomba la final din iarbaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!! Ce bine ca nu am mai avut bucle :))))).

Aici incepem sa ne temem de furtuna! Pleaca Andrei pe lungimea 8 si pana ajunge el la regrupare incepe sa ploua. Un nor venea chiar pe deasupra noastra si parea amenintator. Cataram si eu si Silvia apucand tot ce gaseam fara sa ne mai pese si pana ajungem la Andrei suntem fleasca!!! Acolo stam gandind ca e ploaie de vara scurta si ca se va duce. Da de unde, turna cu galeata, tunete, fulgere si ne-a bagat deja in panici. Incepem sa ne intrebam ce sa facem. Sa o dam in sus sau sa rapelam???? Mai aveam doar doua lungimi!!!! Hai sa mai stam poate trece….. Si da se opreste putin apoi surpiza, da cu grindina, fuck!!! Grindina aia ne-a bagat in hipotermie pe toti! Nici unul nu vrea sa se duca in sus cap. Nu prea stim ce sa facem ca nici rapelurile nu erau de vis, toate trebuia controlate pt ca traseul are multe traversari. Pffff! Cu doar cateva telefoane deja afla toata tara ca suntem blocati in perete si Teo ma intreaba daca sa sune si pe un baiat de la salvamont, prieten. Mmmmm sincer eu nu vedeam rostul telefoanelor pt ca nimeni nu putea face nimic, trebuia sa iesim singuri din rahat, eu nu stateam pana venea cineva nici sa ma omori, ca stiam clar ca o sa inghet bocna si raman pe post de monument bine plantat acolo. Andrei spera ca vreuna din echipele de langa noi au iesit si ne pot arunca o coarda dar nu, cei din Albastra au iesit fix la timp, cei din Sarutul Pmantului au rapelat si ei din timp, eram ultimii ramasi. Pana la urma incepem sa rapelam, de dat in sus chiar era nasol, plus ca nu stiam ce ne asteapta, daca avem ceva pas de dat sau sus cum sta treaba. Ca pe Albisoare si jos in vale erau torenti gravi rau. Plus ca statul pe loc ne ingheta rau de tot si stateam de ceva timp…

Si uite asa urmeaza cosmarul rapelurilor, tremuratul necontrolat in fiecare regrupare, eu o dau in hipotermie rau de tot ca eram si arsa de la soare, mainile imi erau bocna, Andrei desi si el inghetat e nevoit sa ma scuture bine de tot de cateva ori ca eram undeva in alta lume si singurul lucru la care ma gandeam era sacul de dormit de la refugiu. Da sacul ala m-a tinut bine cu nervii pana jos :D. Aaaa stiu ca unii ma vor judeca, dar am fumat aproape in toate regruparile ca parca imi tinea de cald :))), nu stiu cum naiba de alea nu s-au udat si culmea ca am avut si doua brichete la mine :P.

Merg greu rapelurile, corzile ude devin cosmar, dar ce mi-a placut au fost partenerii, toti ne-am tinut calmul cat de cat si nimeni nu s-a crizat ca sa provoace si mai multa panica, desi toti eram cam varza deja, se citea pe fetele noastre, nu mai spun ca era si prima oara impreuna pentru toti la catarat :). Eu cu Silvia am simtit la un moment dat cand ploaia se mai domolise si un aer cald, acum nu stiu daca chiar era sau doar de la hipotermie pfff.

Intre timp vorbesc la telefon si cu Cipi de la salvamont care imi tot zicea ca cineva ar fi batut spituri direct in jos special pt cazuri de genul asta ca sa te poti retrage, dar am optat pt ce stiam chiar daca a fost greu ca naiba si a durat mult. Chiar nu am vrut sa riscam sa ramanem naibii atarnati in perete cu chinuit de urcat pe corzi la loc.

In final ajungem cu greu dupa multe emotii, eu am reusit sa disloc si o mare bucata dintr-o brana care s-a auzit infricosator si m-am speriat ca dracu, chiar dupa lungimea cu pas, ei tipau de sus la mine ce se intampla… Asta a fost rapelul destinat mie ca stiam cica lungimea, dar am avut un blanc la baza ei jos unde trebuia sa fac traversarea…

Terenul de fotbal l-am traversat la liber, Silvia a continuat sa descatere cat a putut, Andrei totusi a pus de un rapel de la pitonul cu chinga si fiecare a rapelat de unde eera…

Poza facuta la urcare

In total au fost 9 rapeluri groaznnice :D!!!!  Andrei a fost the best, el a dat cele mai multe si ne-a tinut corzile sa nu balansam si sa iesim din linie.

Jos, schimbam cu bocancii care erau uzi si aia in rucsac, rontaim ceva (ahhh ce foame aveam ca nu mancasem mai nicmic toata ziua) si hai sa mergem ca se intuneca. Frontala mea batea numa cat sa vad unde pun picioarele, mama ce stres am avut cu ea. Se intuneca repede si urma alta balaureala ca nu mai stiam pe unde si cum. Normal ca incepe si o noua repriza de ploaie , atunci am inceput sa injur rau :))))). Andrei ne intreaba daca mai recunoastem ceva, pffff blanc pe creier la amandoua !!!!!! Noroc cu el care avea si frontala buna si memorie ca ne-a scos din rahat. Dar ce sa-i faci domne eu tot zic ca am alzheimer si nimeni nu ma crede ahahaha. Moama cate beri avem sa ii dam ca a gasit poteca!!!!!

Urmeaza coboratul pe bajbaite ca abia ce vedeam pe unde calc, ploaia cadea pe noi frumos, romantic, fdhb vhszbushudhvnudsv, intre timp eu incep sa debitez numai prostii si sa rad cu lacrimi, lacrimi de ploaie, lacrimi din ochi tanananananan nanana.

Jos cand ajungem in valea Costilei inca mai curgea un rau, aflu mai tarziu ca a fost ditai torentul si ca unii au facut canyoning pe ea :D.

La refugiu ii gasim si pe Johnny cu Titus care au gustat si ei din ploaie in perete si care se amuzau un pic de noi. Mai ales Johnny, cand a auzit prima oara ca e un baiat cu doua fete in perete, ii era mila de el. Ha, iete ca nu a fost cazul, pai mai daca nu stiti sa va alegeti fetele??? 😛

Schimb repede tot ce am pe mine, incerc sa fumez o tigare in buza refugiului ca doar nu ieseam sa ma ude iar, il enervez pe Titus ca vorbesc prea mult la telefon, renunt sa mananc ca vad cum lumea deja doarme si incep sa ma foiesc. Toata noaptea m-am foit si tot asteptam sa se faca naibii dimineata ca nu puteam sa dorm deloc, plus ca imi era foame si tot ma uitam obsesiv la banana mea de pe masa. In sfarsit se lumineaza dar tot devreme este, pana la urma o vad pe Silvia ca iese si isi scoate totul la uscat si ma bucur atat de tare ca sar din pat si incep sa scot si eu, apoi raman pe afara sa imi beau cafeaua rece, 3 in 1 clar.

Incep pe rand sa iasa toti, povestim, mai radem, soarele din nou ne termina dar macar imi usuca hainele si echipamentul. Cel mai tare ma amuza saculetul de magneziu, sau in fine pasta de magneziu ca era fleasca :))).

Apar Eugen si Ciprian care vor sa se duca pe Costila Galbenele, le urez succes sa nu ii prinda ploaia :)))).

Titus cu Johnny totusi fac ceva si se baga pe Lynn Hill,

noi ramanem si lenevim, cu un soare crunt. Andrei trage de mine sa plecam mai repede, mie asa imi venea sa mai stau, dar fie hai. Silvia ramane sa isi astepte un prieten cu care va avea aventuri similare in zilele urmatoare, doar ca pe un traseu mult mai greu :D.

Faina echipa am avut, mi-a placut :). Traseul sincer, desi la inceput am gandit sa revin sa il termin, nu, nu o voi face pentru ca nu mi-a placut, doar ca este in peretele Vaii Albe ceea ce este spectaculos, dar ca traseu nu, prea multa ierboteala pentru gustul meu :).

Perioada: 16 – 23 02 2014

Echipa: Combei, Bogdan Cretu, Sandu, Darius, Andreea

Pozele sunt facute in majoritate de catre Darius si cateva de Combei si mine.

NOTA: Mersul iarna este periculos si necesita cunostintele necesare plus echipamentul adecvat. Variantele de parcurgere a crestei pe care noi le-am facut au depins de ceea ce am gasit in teren. Traseul de creasta poate fi modificat foarte des in functie de conditiile gasite, zapada, risc de avalansa etc si nu este ceva standard!

• Multumiri lui Adi Valean pentru informatiile pe care i le-am cerut inainte sa plecam :)!
• Multumiri si lui Ciprian Lolu care ne-a rezolvat cu cazarea la Plaiul Foii

De mult timp imi doream sa parcurg creasta Fagarasului pe timp de iarna. Anul asta uite ca mi se si indeplineste. Aud baietii ca vor sa faca asta si timid spun ca vreau si eu desi pregatirea necesara de a merge atat de mult nu prea o mai aveam, ici colo cate o tura, dar mai mult escalada.Cu greu si emotii pe ultima suta de metri aranjez si cu concediul.

Planul de vreo 8 – 10 zile plecand de la Suru. Pregatirile sunt atent si minutios facute pentru a nu cara in exces mancare sau echipament, am renuntat si la cort cu ideea de a merge din refugiu in refugiu, dar aveam toti sac de bivuac in caz de.

 

Prima zi:

Ne intalnim cu totii in gara, amuzanta intalnirea si tot drumul :)))). Suntem asteptati si de o masina, Darius a aranjat cu cabanierul de la Suru. Gasim vara, caldura mare, raman chiar in maieu,

Gasca, fara pozar, Darius

dar pana sus apare si iarna, deja la cabana Suru zapada in toata regula. Raman impresionata de cabana nou renovata si foarte curata. Arata foarte bine totul. Acum cand scriu e distrusa deja de nici nu stiu cum sa le spun alora, ca imi e greu sa inteleg de ce ar face asa ceva :(.

Cabanierul un om de milioane, ne primeste cu o paine pe vatra atunci scoasa special pentru noi. Ahhh ce miros, ce gust, cat de buna putea sa fie mmmmm, atat de buna ca aproape am terminat-o pana a venit mancarea. Fiecare lua mai timid sau nu cate o bucata din ea si ahhhh mmmmmm parca inca ii simt gustul si savoarea ahhhhh!!!!

Pana si mancareea a fost atat de buna si a tinut cont si ca sunt vegetariana. Ehhh vegetariana atunci si inca o zi acolo ca de la atata efort am atacat eu si mancarea baietilor :D.

Multumim cabanierului!!!!

 

A doua zi:

Ne trezim cu noaptea in cap si pornim spre Scara. Un urcus de a scos totul din noi dar si rasaritul a fost pe masura.Vremea e ciudata, mai ceata, mai senin, pana la urma ne si imprastiem fiecare cu mersul lui, mai rapid sau nu. Inainte de Ciortea ne regrupam si intr-un vant napraznic incercam sa hotaram daca urcam Ciortea sau nu.

 

Ii surprind pe baieti la consiliul din bataia vantului

Din pacate nu ar fi fost o idee buna pentru ca zapada era putina si ne-ar fi luat o vesnicie, asa vom coboram spre lacul Avrig. Acolo luam o pauza de masa si iar cum facem, mergem pe marcat sau….?????

Magie?? Da-i cu usturoi!

Eu o iau prima si nu imi place traversarea pentru ca zapada era foarte proasta si prefer sa ma intorc. Asa ca eu cu Darius si Sandu urcam direct in sus pe finalul Ciortei si Combei cu Cretu continua pe traversare.

In timp ce urcam cosmar, ma opream din 2 in 2 pasi din cauza rafalelor de vant care mai sa ma dea jos si mai primeam si masaj gratuit dar cam dur pe fata, mama ce ustura. Greu am reusit sa cataram pana sus apoi spre creasta unde la iesire ne mai asteapta o portiune tare :D. In final ambele echipe am avut parte de experiente interesante :P.

 

Urmeaza distractia cu Scara. Pfff parca nu se mai termina, o vesnicie si mai si batea vantul ala ingrozitor de ma facea sa cam dansez pe acolo. Abia ma miscam, am ramas ultima luptand-ma cu forta aia care ma tot trimitea in diverse directii si ma facea sa ma simt ca si cum eram beata rupta :))). Ba mai era si un traverseu, ba urcat, ba stai sa ma odihnesc ca ma rupe vantul… In sfarsit refugiul goosh, yey pauza de ameteala.

 

 

Ziua trei:

Desi trezirea a fost devreme am plecat cam tarziu pentru ceea ce ne astepta. Deci incet incet spre Caltun pe o vreme buna, desi era de preferat sa nu vad soarele deloc si zapada sa fie tare beton ca stresul meu era  Custura.

Pana ajungem noi la ea se duse naibii distractia. Zapada moale si proasta rau, traversarea sa intri in ea si etc era prea periculoasa in conditiile alea. Combei s-a bagat dar pana ala urma a renuntat si s-a intors. Asa ca luam varianta hornului din dreapta ei, destul de abrupt si da-i la pioleti pana jos.

Apoi am traversat si am gasit o varianta de a urca direct in sus pe creasta spre Negoiu. Cald, cald tare, urcarea abrupta, apoi lungaaaaaaaaaa pana pe varf a scos tot din mine. Tot.

Din nou a trebuit sa decidem altceva decat ne doream din cauza zapezii proaste, asa ca o luam prin Saua Doamnei catre Caltun. In drum ne prinde si o ceata de nu mai deosebeai pamantul de cer sau unde esti. La un moment dat m-am trezit undeva sus pe o crestuta de zapada multa si cu ceva hau sub, brrrrr. Eu cu Darius eram ultimii si pana am ajuns la refugiu baietii deja au deblocat usa de zapada si mai erau si cu ceva tuica gustata pe deasupra ahahahah. S-au miscat repede nu am ce zice, sau noi prea greu :))).

A la Immortal, zice Combei

Ca in fiecare timp petrecut pe la refugii,baietii erau foarte preocupati de topitul zapezii pentru baut si mancare dar pe care o luau foarte in serios si dura cu orele.  Mi-ar fi placut si mie sa ma implic dar nu era loc neam, doar ce mai aduceam zapada sau spalam vasele la final. Ehhh nu puteam eu sa le stric distractia nu?

Problema pe care am avut-o in schimb a fost disperarea dupa mancare, pur si simplu nu ma saturam deloc si asa a fost pana la final pffff. Si ce mancaruri!!! A fost dezmat total cu tot felul de ingeniozitati ale baietilor, aveau si mirodenii si tot felul de minuni! Moama sa mai zica cineva ca barbatii nu stiu sa gateasca ca eu o sa ii contrazic pe toti!!! Ahahahaha!!! Ym Yum!

Nah ca ies si eu la poarta cu patrunjelul fresh:)))

 

Ziua a patra:

Ma trezesc, ies afara: ceata, ceata deasa. Revin in refugiu si le zic ca eu parca nu as vrea sa conitnui pe ceata astaa, mai ales ca stiam ce va urma :D. Ei insista, insista, eu nu stiu ce sa fac deja imi venea sa dau inapoi dar in fine ii urmez pana la urma desi stiam ca nu o sa ajungem nicaieri.

Aici e bine, inca vedeam 😀

Si uite cum urmeaza o mare balaureala, cea mai mare balaureala a turei. Laitel in white out cu balaureala aferenta pe toate branele posibil si imposibile, bine exceptand cea pe care trebuia :D. Dupa cateva ore de urcat si coborat, traversat si inapoi si iar si iar in sfarsit isi dau si ei seama ca e mai bine sa ne intoarcem la Caltun. Yeyyy!!!!

La refugiu am lenevit ca niste puturosi, am dormit si am jucat tot felul de jocuri gen alfabetul ahahahahah. Frate deci cu moldovenii de Combei si Cretu e de belea, deci nu am mai ras atata de nici nu mai stiu cand, cat de bine e sa ai parteneri asa in ture de genul asta :D.

Si iar leneveala, eu am mai iesit la poze cu sperante ca se mai luminase, da se luminase dar deh prea tarziu…. Baietii de oftica iau pioletii si trec la sapat in cautare de apa ahahahahah, da bine :))))).

Na la ei :)))

 

Pfff sa nu te oftici?

 

Ziua cinci:

Trezirea din nou la 3??? Nici nu mai stiu ca numai ore deastea gaseau si ei. Profit din nou de distractia gatitului lor, bine a lui Darius 😀 si dorm pana e gata micul dejun.  Ahhh ce urasc sa ma scol la ore deasta ahahahaha, dar nu e ceva nou pentru cunoscuti. Iesim afara: Super vremeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Yeeeeeeeeeeeeeeeeeeey!!!!!!! Rasarit dinspre Laitel si o luna superba in spatele Caltunului :D. Ahhh ce zi superba!!!!!!

Traseul a fost foarte tare pana deasupra Balei! Cred ca a fost partea care mi-a placut cel mai mult!!!!!!! Am avut si o creasta ingusta de abia puneai picioarele, la descatarat a fost mai cu cantec, am mai folosit si lanturile un pic cand ajungeam pe la ele, sau erau descoperite, dar am fost in forma si mi-a placut la nebunie!!!!!!!!!!!!!!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ajunsi deasupra Balei am vazut si ceva miscare si primele semne de omenire :))). Superb!!! Superb!!!!!! Era atat de frumos acolo sus deasupra tuturor!!! Se vedea si hotelul de gheata!!!! Ahhh cat mi-a placut!!!!!!! DAAAAAAAAA! DAAAAAAAAAAA!

Spre ref Fereastra Zmeilor am innebunit de caldura, era atat de cald si soarele atat de puternic ca iar am dat de zapada proasta si traversari cu emotii.

 

Eu cu Darius am preferat sa gasim o modalitate de a cobora in caldarea unde era si raul si puteam lua apa, apoi sa urcam direct in sus pe marcat catre refugiu. Ceilalti au fost mai extremi :D. Sincer la zapada aia proasta nu as fi vrut sa o iau pe sus.

Combei:

“…dupa marele traverseu al Arpaselului (se cam construia avalansa de ora 14:00), Sandu si Bogdan au facut prostia sa se ia dupa ceea ce mi s-a parut mie “cea mai usoara cale de traversare”. Colac peste pupaza, ne-am trezit in creasta Vartopel, dupa ce am facut un pic de mixed climbing, dar nu cu stanca ci cu vegetatie. Nu mai stiu cine zicea: “when in doubt, climb higher”.”

La rau Darius a ramas sa ia apa eu am inceput urcusul interminabil pana la refugiu, frate nu se mai terminaaaaaaaaaaaaa!

Ajung in final si baietii erau deja acolo cu toate la uscat. Scot si eu tot, mai ales sacul de dormit ca era un pic umed si ne punem la soare la lenevit. Iete ce opinci dragute are, merg si la coltari :D.

Au gasit si niste tuica si ceva mancare, mmm nu-i rau cand mai gasesti cate ceva si tu esti cu toate impartite la limita :D.

 

Ziua sase:

Cretu a trebuit sa se retraga la Balea, pacat era super de treaba si amuzant tipul. Eu nu ma simt bine pffff. Nah la atatea zile vin si alea nasoale ca deh. Chiar ma simt rau si o iau in sus asa in reluare. La trei pasi de moarte intru si in panici la descatarat, clar nu imi era bine deloc ca doar cu o zi inainte facusem ceva mult mai greu si imi si placuse la nebunie. Nu stiu, aveam asa ameteli si nesiguranta. Darius se cam uita cu stres la mine dar a avut rabdarea de a ma suporta, pfff mersi. Clar pierdem teren si raman cu mult in urma. Urmeaza si traversarile, apoi pe creasta, iar ingust si eu nu vedeam nici urmele, parca orbisem. Foarte faina portiunea asa cu zapada dar nu eram in faza de enjoy deloc. Apoi si coboratul ala de pe Mircii, care si vara te sparge… mama cat am injurat numai eu stiu.  In coborare am aprins si o tigare desi le aveam portionate bine de tot, dar nu mi-a mai pasat, la dreacu am nervi :)))))).

Ajung in sfarsit la Podul Giurgiului si nah ca urmeaza traversarile secolului. Multele traversari interminabile frate pe o zapada proasta. Incet incet incep sa imi revin si bine am facut ca trebuia sa ajung la Vistea si era ceva de mers.

Oricum vedeam Vistea in toate varfurile, tot sperand ca se apropie dar neah, nu si nu. Mama mama dar chiar nu se mai termina traverseele astea deloc. In fine ajungem in final si la Vistea si da-i si urca si urca si iar urca si ceata, din ce in ce mai multa ceata asa ca pana ajungem sus deja Moldoveanul ciuciu. Bineeeeeeeeeee. Haio ca o dam in jos ce sa facem.

La refugiu deschid usa si… si sa cad pe jos :)))). O sa regret toaata viata ca nu i-am facut o poza lui Combei!!!!!!! Statea pe bancuta asa teapan, cu niste ochi bulbucati si abia daca putea sa spuna ceva ahahahahahah. Deci si acum mor de ras :)))))). Ce s-a intamplat de fapt pana am ajusn noi: au gasit niste sticlute cu visinata, coniac, vin, tuica si Combei a baut cam mult fiind si dezhidratat, pana l-a lovit de tot ahahahaha. Au mai gasit acolo si ceva paine si salam, ahhhh frate cat de bun a fost moamaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!! Combei a picat rupt pana a doua zi nu stiu daca am mai simtit prezenta lui.

Sandu a gasit lumanarele si ce-i vine lui in cap ca si asa eram cu buteliile cam pe duca, sa topeasca zapada la ele :D. Chiar a functionat :D. Numai baieti destepti domne am avut pe langa mine…

 

Ziua sapte:

Din nou o zi cam cetoasa ca si creierul lui Combei care nu arata prea bine ahahahahahahahahah. Deja se gandea ca daca o sa ii fie la fel de rau se va retrage catre Sambata, ei as cine mah el???? Neah :)))). Asta a fost asa o zi cam monotona, cetoasa si nimic special de spus.Zapada se imputina din ce in ce, am ajuns la refugiul din Fereastra unde am oprit sa mancam si ne-am gandit sa o dam direct pana in Zarna ca e timp, zapada e putina si nu ar fi rau sa scoatem o zi :).

Urmeaza doar pante interminabile si cand ajung cu Darius in locul cam de unde ar trebui coborat spre Zarna ii vedem pe baieti ca o luasera inainte mult. Ce-i drept marcajul cu sageata era indreptata aiurea inainte. Tipam dupa ei, Darius se duce in recunoastere, il urmez si eu si ajungem la Zarna destul de obositi. Ajung si baietii.

Vai cred ca la refugiul ala am avut parte de cel mai mare concert de bazaituri frate. Nu spun cat am putut sa radem, eu cu lacrimi, pana a devenit deja enervant.

Uite cum descrie Combei:

“…dupa ceva km parcursi si gresit marcaje, am ajuns in cele din urma la refugiul Zarna. Aici se zice ca a fost masacrata o adunatura de bondari de catre un turist caruia ii placea sa fluiere. In nopti calme, inca ii puteti auzi cum iti duc lupta pentru dominarea refugiului (pentru mai multe detalii, apelati la integistrearea video de la Darius.”

 

Ziua opt:

Dupa un somn cam prost cu atatea concerte, vai nu pot sa cred!!! E prima oara cand chiar reusim sa ne trezim cu noaptea in cap si sa si plecam. Dar deh aveam drum lung pana la Rudarita: vreo 20 km de creasta si inca vreo 10 de forestier?

Iesim si din bazaitoare pe rand…

Dealuri multe, zapada putina dar avem parte de un rasarit de-a dreptul superb!!!!! Superb!!!!!! Ahhhhhh ce dor imi e!!!!!

Plictisitor in rest desi eu m-am bucurat sa vad multe capre, pana si in peisaj gaseam tot timpul cate ceva de admirat, erau si urme de lupi si mergand asa ca un robotel ridic capul si uite ce mi se arata!!!!! Piatra Craiului!!!!!! DA!!!!!!

Incepe sa ma apuce tristetea, da tristetea ca se termina!!!! Chiar daca imi doream un pat cald, un dush fierbinte si ceva de mancare mai consisitent, eram trista…..

Ne mai oprim la ultimul refugiu si mancam tot ce mai aveam, frate ce animale, ce namancati!!! Mai ales eu!!!! Deci nu stiu ce am avut, sigur de la efort, frig etc am avut o senzatie de foame non stop :)))). Eu am aranjat sa vina sa ne ia cineva cu masina de la Rudarita si unde urma sa ne si cazeze in Plaiul Foii.

Ok cu burtile pline hai spre Rudarita!!!!

Am balaurit ceva, e atat de usor sa te pierzi pfff. In fine pana la urma s-a scos la capat. Am ajuns la Rudarita terminati si nu gasim pe nimeni. Nu vrem sa stam mult pe loc ca ne ia frigul, asa ca o pornim usor pe forestier. Ajunge si cabanierul dar supriza , are un ARO mic rau cu doar 2 locuri ahahahah. Sandu sta in fata si eu cu Darius si Combei ne inghesuim in spate, ta daaaaaaaaaaaaaa!!! Ehhh de parca mai conteaza.

Ce urmeaza se stie, DUSH!!!!!DA DUSH frate ca puteam infiorator, apoi coboram la un restaurant unde pe bune deci eu cel putin am exagerat!!!!! Nu stiam ce sa comand mai intai!!!!

Super tura!!! Super parteneri! Au fost momente haioase dar si mai grele, a fost si soare dar si ceata si vant, white out, cald, frig, zapada mai putina decat ar fi trebuit pentru un februarie, dar in final a iesit totul bine si am ramas cu amintiri frumoase.

Cam asta a fost povestea Fagarasului de iarna pe scurt, scriind-ul abia acum in vara :)! Lenea asta :)!

Thanks guys!

La Multi Ani! Sa fie un an nou plin de aventuri alaturi de oameni frumosi :)!

04 ,05 01 2014

Zona: Costila

Traseu:  Costila Galbenele 3A, cu retragere pe Scorusi si Galbenele

Echipa:  Darius, Andreea

Poze:  Amandoi cu telefoanele mobile :))

27, 28, 29 12 2013

Zona: Costila

Trasee: Joaca pe Intrerupta, Bivuacul Caprelor 3B cu pas de 6+

Echipa: Victor, Andreea

Poze:   Victor

Da stiu, nu am mai scris de mult timp nimic, lenea si cheful si-au pus amprenta bine de tot pe mine :D. Dar ultimile doua ture de sfarsit si inceput de an merita un pic de efort si cum e o sambata frumoasa in care sunt tintuita acasa de ce nu :P.

07 09 2013

Echipe:  Eu – Andrei , Roxana – Andrei N

Traseu: Valea Tapului, Creasta Viilor Senzatii, Brana cu Jnepeni, Creasta Malinului, BMC, Valea Priponului

Timp: 15 ore, lejer cu pauze lungi de admirat si ceva balaureala

Poze: sunt facute de catre toti si sper sa nu se supere colegii ca am folosit si de la ei 🙂

Iulie 2013

Echipa: Andrei, Andreea

Canionul Cioranga 3A

In sfarsit vine si concediul. Planuit era Retezat sau Rodnei solo la relaxare, inca nu reusisem sa ma hotarasc unde. Ehhh nu-i bai ca ma ajuta Andrei care reuseste sa-si bage si el concediu o saptamana si uite asa destinatia va fi Crai :)).

Planuim noi cam ce vrem, eu clar vroiam Canionul Cioranga, el vrea Muchia Bondarului, eu mai propun si ceva balaureala pe care el si-o doreste oricum, oricand :).

Echipa: Eugen si eu

24 07 2013

Inca o zi frumoasa din timpul saptamanii.  Se pare ca vremea si linistea din zilele saptamanii sunt cu mult mai pe placul meu decat cele de weekend.

Intr-o miercuri se intampla, mai exact ieri, ehhh ma grabesc ca iar plec maine pentru ceva timp si nu mai apuc sa scriu :)). Din pacate chiar o sa scriu pe scurt.

Dimineata la 4 00 trezirea si fug repede sa prind primul tren spre munte. Psihicul meu e cam la pamant de seara trecuta din cauza unor anumite evenimente pe care nu o sa le spun pe aici. In tren tot sper sa imi revin si sa ma pot bucura de tura, nu as fi vrut sa distrug o zi care se anunta buna.

In Busteni cobor, iau rapid o cafea si ies in fata garii unde ma astepta Eugen ce de abia ajunsese si el. Ii spun ca nu ma simt prea ok, ma intelege si totusi decidem din fericire sa ne continuam planul. Ce plan? Pai cam asa: Albisoara Turnurilor pana in Creasta Picaturii, Valea Seaca a Caraimanului, Brana Portitei sau direct in jos pe vale. Detalii prea multe nu voi da, fiind prima oara pe albisoara si e posibil sa mai gresesc asa ca las link cu jurnalul domnului Ordean, cunoscator bun al zonei.

http://www.carpati.org/jurnal/prin_abrupt_caraiman_5_iulie_2009/1506/

Desi cam nedormita si obosita psihic maxim am ajuns in aproximativ o ora La Verdeata.

Aici luam o pauza iar apoi continuam spre intrarea din albisoara Turnurilor.

Boscheti, copacei, inclinat ca naiba, friabil, brrr mama unde m-am cocotzat.

Cu ajutor de la Eugen trec de prima parte si continuam pe firul secundar din cate am inteles, urmand sa trecem mai sus si in cel principal.

Urmeaza o succesiune de saritori, unele usoare altele mai greute si uite asa incep sa ma imprietenesc cu albisoara asta si sa imi dau seama de ce lumea nu prea se da in vant dupa albisoare vara :)).

Castigam incet incet din altitudine nu fara sa mai arunc un ochi si in spate la impresionantul perete al Vaii Albe.

Incepe sa imi placa si stresurile mele de cu o zi inainte incep sa dispara lasand loc placerii descoperirii unui nou traseu in Bucegi.

Uite si un tunel dragut prin care trecem…

urmeaza si distrugerea ne voita a aparatului meu foto pe care l-am izbit de toti peretii la o saritoare, mi-ai fost prieten bun si m-ai suportat indeajuns, iti multumesc, RIP.
De acum trec la poze facute cu telefonul.

Traversam, trecem si pe branute, ne apropiem, se vede si Turnul.

Acolo mai cataram pana in sa sub Fata Inalta. Superb loc!

Ma uit cu jind la Picatura si tare imi doresc sa parcurg varful toata creasta ei dar nu asta era planul si zile mai sunt :). Stam acolo un timp, tarziu nu era de abia vreo 12 00. Eugen imi prezinta zona mai bine, aflu mai multe detalii, ma uit catre Seaca si incerc sa observ drumul nostru,

nu fara a nu admira Albastra si peretele asta atat de frumos in cealalta parte. Da da stiu ma tot repet :).

Frumos domne, Bucegiul asta chiar este frumos si chiar si salbatic si ii multumesc ca m-a lasat din nou sa-i strabat cotloanele lui minunate.

Continuam coborand in dreapta din sa, apoi stanga ocolind cu destinatia Seaca Caraimanului. Ne luptam cu jnepenii, sau mai bine zis eu ma lupt cu jnepenii, mai cateva rapeluri de la copacei si ajungem in Seaca.

Acolo aveam doua variante, una sus catre Braul Portitei sau in jos pe vale. Alegem jos pe vale si uite asa incepe sirul interminabil de descatarari, rapeluri, ocoliri pe unde se putea de ne oboseste de tot.

Ahhhh sorry Eugen ca nu mi-am luat pantalonii cu picioare lungi si a trebuit sa mai apelez la ajutorul tau :). Ma acuma imi dau seama si io de ce ii zice Seaca :)), pai te seaca de tot la coborare si de fiecare data la fel :)).

Valea era uscata si ok doar ca plina de copacei, zade etc care de multe ori iti impiedicau traversarea.

Nou

Vechi

Pa Seaca de Caraiman 🙂

A durat ceva distractia dar intr-un final ajungem jos si ne grabim catre Caminul Alpin la masina:). Pe mine Eugen ma lasa la Sinaia unde prind acelasi IR cu intarziere din tura trecuta, cat sa-mi cumpar bilet si hop in tren :D.
Sincer mi-a ridicat moralul cu totul tura asta si ma simt bine si relaxata, problemele care ma chinuiau le-am lasat deoparte si m-am bucurat cat am putut de traseu si companie, pfff ce logoree am avut si in tura asta :)).

Hehehe, concluzia este:  niciodata, orice te loveste, nu renunta :).

18 07 2013

Nu am mai scris de ceva timp desi ture faine au tot fost, doar timp ba si chef si mai ba. A fost si catarat, au fost si plimbari, chiar si la mare. Cum timpul a trecut peste ele o sa scriu despre o tura recenta dintr-o zi de joi, tura organizata de Eugen Horjea pe carpati.org.

Proaspat intoarsa dintr-o tura organizata de mine pe acelasi site, Valcelul si Valea Spumoasa plus Portita Caimanului, incep saptamana prin a mai baga un ochi pe site. Vad tura pe Adanca si Acele Morarului, frumos tare, nici nu ma gandesc prea mult si ma inscriu. Nu tarziu sunt si acceptata iar intre timp pana in ziua plecarii inca un baiat Dragos. Libera nu eram in ziua aia dar draga mea colega Adriana ma ajuta repede cu un schimb :D.

Dimineata de joi in gara ma intalnesc cu Dragos si luam primul tren catre munte. In Busteni Eugen ne astepta si mergem cu masina lui la Gura Diham, slava Domnului ca tare mi-e sila de drumul ala :). Bucegii erau acoperiti de nori urati si ne era tare teama ca va trebui sa reconfiguram traseul, dar….

Nu stam mult si o si pornim catre Valea Morarului intr-un ritm alert facand foarte putin pana la ea.

Pana sa intram in Adanca natura ne ofera o supriza placuta, norii incepeau sa mai dispara si pana si soarele iesea si ne zambea timid asa pentru sufletele noastre. Intram pe Adanca cu ceva emotii, vazusem ca mai este inca zapada, dar s-a putut merge printre ea si stanca, nu fara a nu ne face ca niste porcusori, mai ales eu :D.

Ma simt foarte bine si imi place la nebunie, trecem de fiecare saritoare usurica, placerea e maxima.

Ajungem si la vestita saritoare cu bolovan unde se croseteaza multe anouri si cordeline, Eugen trece primul cu ceva emotii :).

Urmez eu, ma trag de tot ce pot si trec. Urmeaza tragerea rucsacilor si il filez eu pe Dragos care vine si el destul de repede. Desi incepator Dragos pot spune ca s-a descurcat exceptional, poate varsta? :)) Proaspat sublocotenent, de abia iesit din facultate 😀

Continuam si dam din nou de zapada care ne ingreuneaza un pic, ma fac din ce in ce mai murdara, ma chinui sa trec printre ea si stanca cum pot, stanca uda mai imi da ceva emotii, dar incet incet castigam teren si ajungem la branuta care ne va scoate la Ace.

Facem un mic tur de orizont…

… si drumul nostru

Doamne cat de frumoasa este zona asta nu ma pot satura deloc de ea, cred ca Morarul e cel mai  de suflet din Bucegi. Nu mai spun ca soarele era la loc de cinste, chiar ardea si doar din cand in cand se mai innora cat sa ne racoreasca placut.

Urcam direct la Acul Mare si lasam in spate creasta Ascutita.

Acolo ii arat lui Dragos optul prin urmarire, semi cabestanul si il las sa-l fileze pe Eugen.

Cum nu aveam decat o semicoarda la noi (imprumutata de la Andrei Done, multumesc), ii las lui Dragos placerea de a fi secund si eu ma duc pe balustrada nu inainte de a ma intoarce inca o data pe creasta sa-mi faca si mie Eugen o poza asa mai pe langa coarda :)).

Nici unul dintre ei nu a avut aparat dar nu asta conteaza, imi stiu moaca obosita destul de bine, in schimb le-am facut eu lor destule :)).

Continuam cu Degetul Rosu care a fost la liber mai mult, doar la hornul de iesire am cerut ajutor ca am avut ceva emotii :).

Pe Deget am stat si am admirat cu o asa placere, ahhhh iubesc coltii astia sunt atat de frumosi si ofera privelisti atat de impresionante. Si asa eu imi propusesem ca in fiecare an sa ajung aici cel putin o data :).

Cu greu ne urnim si rapelam. De acolo continuam pana in Valea Cerbului pe brana, timp pentru restul Acelor nu era si oricum nu erau in plan. Dar mie mi-a placut si am savurat fiecare moment petrecut acolo.

Rapid ajungem si la Gura Diham, Eugen ne duce pana in Sinaia de unde luam un IR cu intarziere si care ne duce si ala rapid in Bucuresti intr-o ora si 45 min. Totul s-a petrecut atat de repede incat nici nu m-am dezmeticit si am si ajuns acasa, chiar devremeee :)). Dar amintirile sunt frumoase, m-am relaxat si am avut si o companie placuta.

Multumim Eugen, a fost o tura chiar reusita! Si multumesc naturii care ne-a lasat sa avem o tura atat de frumoasa :).

Persia este unul din cele mai incarcate locuri ale planetei de mister, istorie, unicitate, simbol al civilizatiei si al culturii mondiale.

21 august

De acum scriu din amintiri , se pare ca nu am notat nimic atunci. Plecam spre Roudbarak ultimul oras pentru Alam kooh, 4850m, :D,

si pana in satul Vandarbon de unde incepe un drum de 13 km in serpentine, destul de abrupt pana la baza deunde se urca pe munte.

Masina lui Droppie, ceva in genul Daciei noastre vechi, nu face fata si nu vrea sa urce sub nici un chip, deci inapoi in sat unde gasim un loc sa o lasam.

Ne punem pe margine, papam ceva din mancarea de aseara yum yum si asteptam o ocazie. Mmmm nici o sansa, poate daca era weekend, adica joi sau vineri cum e la ei…

Stam o vreme si pana la urma o luam din loc cu gandul ca ne prinde ziua de maine cu rucsacii aia si cu cat aveam de mers. Pe drum caldura mare mon cher si incep sa scot de pe mine, sa-mi suflec pantalonii, raman la tricou, fara cap acoperit pffff  si tot e cald.
Auzim masini, din pacate care coborau si din si mai pacate opresc in dreptul nostru. Coboara unul (din armata cica era) si incepe sa-mi vorbeasca agitat si nervos. Droppie disparuse printre masini, il tot cautam ca ala incepuse sa se agite si sa urle la mine, apare si el si incepe sa-mi traduca. Islamic convins omul urla sa ma acopar, pur si simplu nu vroia sa treaca cu vederea ca suntem pe munte si eu sunt o biata turista care moare de caldura. Ma intreb si acuma oare la ce ajungeam daca nu executam hmmm :(. In fine nu e chip de intelegere asa ca ma duc pe margine nervoasa, injurand si incep sa-mi pun la loc sursa de sufocare. Erau multi prin masini, probabil se antrenasera pe munte si care se uitau la mine banuind ce boscorodeam eu in limba mea, dar pareau sa se amuze copios, mama masii. Dupa ce m-am acoperit omul s-a linistit si masinile au plecat. Noi continuam un drum lung in care deja eram ca niste robotei in acelasi pas interminabil. Si incepe sa se intunece, noi inca ne miscam fara sa ne gandim la nimic si brusc auzim un motor de masina :D. Curand o dubita opreste in fata noastra in care erau un barbat si o femeie mai in varsta cu inca un tip mai tanar. Desi nu era loc prea mult ne baga si pe noi in fata, yey am scapat.
Undeva langa o stana opresc si de acolo incepem sa urcam spre Hesarchal locul de campare. Eu ma simtea atat de bine ca ma tot zbenguiam si vorbeam cu oamenii mai in varsta in timp ce Droppie saracul era epuizat dupa atatea excursii in care el a trebuit sa si conduca o gramada de kilometri. A fost tare placut, nu stiu sa zic la ce ora am pus cortul iar noii prieteni si-au pregatit patutul langa noi dar afara sub cerul liber.

22 august

Dimineata ma trezesc intr-un loc absolut superb.

Ne pregatim cu totii si o pornim impreuna dar repede ii lasam in urma pe cei in varsta.

Ahhh ce nice e, imi place mult si ma simt atat de bine ca iar ma duc alergand de fericire. Ne mai oprim la poze, Droppie tot obosit pare sa fie ufff, dar eu chiar ma simt bine.

Ma bucur si de un fluturas 🙂

Si drumul catre varf

Inainte de varf ne oprim in locul de unde iesi daca cateri peretele cu ruta germana si visez ca mi-ar fi placut mai mult sa ajung pe Alam kooh asa :D. Ehhh poate alta data :).

Pe varf mai gasim vreo trei baieti care se pozau fericiti, apoi trecem si noi la pozat si stam o vreme sa admiram frumusetile de acolo.

Nu, nu este toaleta daca asta ati gandit :)). Doar savuram ceva nesanatos :).

Ohhh da, mult mai frumos ca Damavandul, mult mai spectaculos sau poate ca acum am si eu view de admirat :)).

La coborare surpriza, na ca se strica vremea, incepe sa ninga, din nou se simte electricitate, de data asta scap doar cu parul cam energizat :)).

Aproape de cort

Ajungem la cort si ma gandesc ca parca as mai sta pana a doua zi.

Droppie prefera sa-i asteptam pe prietenii noi sa coboram cu ei cu masina ca altfel o luam tot pe jos, dar eu il rog frumos in stilul meu irezistibil sau mai bine zis fortat, sa mai stam ca tare mult imi placea acolo. Apar si oite, coboara si ceilalti dar ne luam la revedere de la ei :D.

23 august

A doua zi strangem si de data asta vad si eu pe unde am urcat. Ohhh este superb tot traseul pana jos.

Un mic popas 🙂

Tot pe drum, tot pe drum 🙂

La un moment dat Droppie propune o scurtatura, pfff numai scurtatura ce a fost ca incepuse si ploaia, noi eram prin boscheti pe o panta super abrupta pfffff, pana la urma ajungem cu bine jos dar am balaurit ceva :)).

Cum mergeam noi, asa cam murati de la ploaie auzim si o masina :D. Un grup intr-o masina spatioasa opresc in dreptul nostru si ne invita cu ei :D. Mama dar chiar avem noroc. Se chinuie un baiat sa ne indese si noua rucsacii in spate desi sincer chiar nu mai era loc deloc dar reuseste si ne ofera un loc in fata unde ne chinuim sa incapem, noroc ca eram destul de slabi amandoi. Vai ce oameni, oare la noi s-ar fi intamplat asta? Si incep iar intrebarile si curiozitatile despre mine, toti se uitau si zambeau pana jos in sat la masinuta noastra. Le multumim mult si uau mare salvare ce ne-au fost :).

In weekend exista masini care va pot duce pana la stana unde am oprit si noi si se pot cere de la Federatia Montana din Roudbarak, costa in jur de 20 euro.

24, 25 august

In ultimile mele zile in Iran zi planuim sa mergem in Isfahan.

Ruine intalnite pe drum

Am oprit intr-un oras inainte unde am dormit la niste prieteni ai lui Droppie sau Zohreh apoi a doua zi am vizitat Templul Focului, foarte frumos.

Incantatii? Sper ca pentru ploaie :D!!!

Apoi turnurile care se misca, vai cat am ras :)). Intr-un turn era un om care nu stiu ce misca el acolo de zor la manivele, cert este ca trebuia sa se miste si celalat turn candva cumva, nah ca nu s-a intamplat nimic de data aia, sau nu am observat noi? :)).

Am vazut podurile, unul se chema Khaju parca, superb. Plus oamenii care cantau si dadeau asa o atmosfera….ahhhh imi este dor de locul ala.

Doua generatii, aceleasi trairi? 🙂

Am fost si in Imam Square, ne-am plimbat cu caruta cu cai, se auzeau cantece care de fapt erau rugaciuni islamice din moschee, mama ma simteam ca in filme :D, fascinant.

Vreau si euuuuuuuuuuu!

Dupa multe incercari Droppie se declara multumit de poza, pfuai

Am fost si la bazar 😀 de unde am luat cadouri la toata lumea si multe multe dulciuri care erau ambalate foarte tare, ehhhh iranienii sunt cunoscuti prin eleganta si stil la orice fac. Tare frumos a fost acolo si in acelasi timp tare trist ca urma sa plec.

Da, trebuia sa si plec, a urmat o zi trista in Teheran, apoi seara inainte de avion m-au dus intr-un restaurant aflat la etajul 13 al Turnului Alb din Pasdaran. De acolo se vedea Teheranul si chiar luminitele de la refugiile din Tochal :).

Apoi la aeroport, unde s-a lasat cu lacrimi, Zohreh chiar plangea, eu cu Droppie ne chinuiam sa ne abtinem, dar a fost tare greu, am petrecut 3 saptamani impreuna de vis.

Apoi i-am lasat si m-am indreptat spre check in si au inceput alte aventuri :)). Cand sa ma duc la verificarea pasaportului ma trezesc ca era o singura casa pentru straini si unde era o coada imensa. Stau, astept, timpul trece, ora avionului de plecare e din ce in ce mai aproape si nimic, nu inaintam deloc. Incep sa ma panichez si incerc sa caut pe un angajat de acolo. Cu greu gasesc unul mai tanar care intelegea engleza, imi spune sa astept, panica creste, pana al urma se intoarce ma ia si ma baga in fata. oamenii deja au inceput sa se agite si sa se uita urat la mine. Le explic si ma lasa in pace apoi alerg repede la poarta pffff. Acolo mi se spune ca oricum ma asteptau, stiau ce se intampla :). Ehhh dar in Istanbul ajung cu intarziere asa ca alerg ca o nebuna la poarta si acolo ceva mi se pare dubios. Intreb pe cineva daca e spre Bucuresti si mi se spune alta tara, hait la naiba au schimbat astia poarta. Si uite asa alerg iar de nebuna, transpir toata, ajung si unde trebuie, ma imbarc si ma rog sa vad Romania din avion si nu altceva ca de imi era de bagaje nu ca ajung in alta tara :D. Cum era sa-mi las eu toate cadourile primite si ce cumparasem :)). Da am primit o gramada de cadouri de a trebuit Zohreh sa-mi dea un troler ca in rucsac nu aveam unde sa le bag :).

Mi-a placut tare mult Iranul, sper ca intr-o zi ma voi putea intoarce ca sunt multe de vizitat si de facut acolo, ahhh am ratat Persepolis dar era departe. Nu mai zic de oamenii frumosi pe care i-am cunoscut si m-au tratat ca pe o printesa, nimic nu mi-a lipsit chiar a fost prea mult.

Pe strada Bucharest din Teheran cu cuplul care m-a cazat la inceput, Droppie si Alireza.

Si sa nu uit, mi-a placut la nebunie barbari, o painica delicioasa,  imi aduc aminte cum m-au dus si sa vad cum se face :D.
Da, candva o sa ma intorc acolo, stiu asta :).

Khoda hafez!

Persia este unul din cele mai incarcate locuri ale planetei de mister, istorie, unicitate, simbol al civilizatiei si al culturii mondiale.

17 august

In sfarsit vine si ziua plecarii spre Damavand echipa fiind eu, Droppie si un prieten de al lui, Vahid. Era sarbatoare in ziua aia deci pe drum primim multe dulciuri, sucuri naturale si un fel de supa care se cheama Aash. Oamenii ti le dau direct in masina, un fel de pomana la noi??? Mmm nu stiu dar era placut sa primesti tot felul de chestii. Pe autostrada am avut si un mic incident era inchisa pana pe la ora 24 00 asa ca a trebuit sa ne plimbam cateva ore intr-un parc de distractii cam cum erau la noi alea vechi de pe vremea lui Ceausescu.  In sfarsit la ora 24 00 asa cum au promis am reusit sa o luam spre Polur orasul din care am urcat spre BC (Base camp). Pentru cei care merg singuri fara cineva de acolo pot apela la Federatia Montana din Rineh sa le asigure transportul pana in BC pentru ca taximetristii nu urca si cam e ceva de mers.

BC este la altitudinea de 3000m ruta sudica unde se si plateste o taxa de 50$ primind in schimb o diploma ca ai urcat vf Damavand. Fiind noapte pe mine nu m-au intrebat de sanatate dar ei vin si sus la ref dupa taxa care e doar pentru straini si pe care Droppie nici nu vroia sa auda sa o platesc.

Am plecat din BC pe la 2 noaptea cam terminati dupa atatea zile de excursii obositoare, eu cu o mica problema de stomac, ma indopase mama lui Zohreh ca cica eram prea slaba si trebuia musai sa arat ca fata ei mai dolofana :)).

Umbra Damavandului

Din BC pana la ref Bargah e Sevon 3 asezat la alt. de 4200m se fac cam 4 ore. In weekend cum am mai spus exista riscul sa nu gasesti locuri e bine sa ai si un cort dar in viitor poate chiar la anul va fi gata un alt refugiu putin mai sus care e mult mai mare si mai frumos (acum este gata :D). A urmat o noapte de mers, imi aduc aminte ca eu tot ma opream si mai ciuguleam dintr-o painica delicioasa si spre dimineata eram la refugiu.

18 august

Ne-am trezit, deja era dupa amiaza, Droppie ne-a gatit niste paste delicioase iar Vahid da semne de dureri mari de cap.

Dupa ce mancam o luam in plimbare cam pana pe la 4700m, din fericire eu sunt ok dar Vahid se intoarce din cauza durerilor care il chinuiau.

Eu cu Droppie am stat pana la apus, un apus superb dupa care ne-am intors in refugiu.

Seara in refugiu alpinistii de acolo erau foarte curiosi sa afle totul despre mine, au facut poze cu mine, unii au zis ca sunt onorati de prezenta mea, un altul mi-a facut un ceai magic din plante care te relaxeaza wow ce mai eram ca o vedeta. Ehhh dar asa sunt ei iranienii foarte curiosi, calzi, primitori si de un bun simt extraordinar.

19 august

Toata lumea s-a trezit dimineata pe la 5, noi mai lenesi dupa ce au plecat cam pe la 6 30. In timp ce ne urneam si noi cu greu 2 baieti din grup s-au intors din cauza durerilor de cap. In sfarsit pe la 7 30 o pornim si noi.

Fete adormite

Eu destul de nervoasa pentru ca Droppie nu ca nu m-a lasat, mi-a impus hotarat ca eu nu am voie sa car nimic. Frate dar eu nu sunt obisnuita deloc fara nimic in spate si chiar imi place sa am chestiile mele cu mine, pfff ce nervi am avut.

Ruta asta sudica nu prezinta dificultati tehnice ca cea nordica de ex care are un ghetar, trebuie doar sa rezisti efortului si sa scapi de problemele cu durerile de cap, din pacate li se intampla la foarte multi. E ceva ciudat la muntele asta poate din cauza gazelor sulfuroase din aer si nu a altitudinii. Mie mi s-a parut ca e ca un deal doar ca mai inalt, nu pot sa spun ca m-a fascinat prea mult :).

Mai avem chef si de joaca

Vahid si-a revenit 🙂

Am urcat bine, nu foarte repede, am facut si poze am si admirat peisajul dar surpriza pe la altitudinea de 4800m, 4900m incepe sa se strice vremea. Intre timp iar ma ciondanesc cu Droppie pentru ca mi se facuse foame si nu vroia sa-mi dea nimic, cica nu o sa mai pot urca si o sa mi se faca rau lol. Sa-l ascult pentru ca eu sunt pentru prima oara la altitudine si ca stie el ce face. Ei da deja imi era rau dar nu din cauza muntelui ci de FOAME!!!!!!! Sincer m-a frustrat treaba asta plus faptul ca nu aveam eu rucsacelul meu unde sigur as fi avut si ceva de rontait. Apoi el de ce naiba mai cara rucsacul cu mancare daca nu aveam sa mancam ha??? Ehhh l-am tot incoltit pe Vahid pana am primit niste struguri si ceva dulciuri :)). Nahhh cu bogatiile in maini nimeni nu ma mai putea opri :D.

Ha mananc nah sac! Bai mi-e foameeeeee!

Pe traseu am mai intalnit 2 baieti care vroiau sa urce pe vf apoi sa coboare pe ruta vestica dau au renuntat din cauza rucsacilor foarte grei si a vremii. Urcam in continuare un pic mai repede ca vedeam cum vremea era din ce in ce mai nasoala.

Pe la 5000 si ceva intalnim si grupul de dimineata care coborau si cu care ne-am salutat zambind. Dupa ce am trecut de ei pe langa viscolul care ne intampinase mai devreme simtim o electricitate puternica. Droppie incepe sa sovaie daca sa urcam sau nu ca devenea deja cam periculos dar eu hotarasc totusi sa mai inaintam si vedem noi pe parcurs ca nu mai aveam timp alta data. O luam incet prin viscol iar mai aproape de vf… wooooooooooooow shit !!!!!!!!! la naibaaaaaaaaaa!!!!!!!!! wtf!!!!! m-a curentat din pamant prin batul de trekking ohhhhhhhhhhhhhhhh!!!!!!!

Incercam sa fugim de electricitate intram chiar in campul de gaze de sulf unde am inhalat destul pentru multi ani, dar eu oricum eram intoxicata de la substantele tigarilor asa ca inca ceva in plus…. :))

Si totusi ma afecteaza, simteam ca nu mai puteam respira, ma usturau ochii, incep sa obosesc deabea urcam si ha incep si la mine durerile de cap…Aveam masti pt gaze dar cine mai statea sa le scoata din rucsac pe vremea aia si cu stresul de a nu fi curentati, eu mi-am pus totusi pe fata esarfa lui Droppie asa de putina protectie…… Cu greu ajungem pe vf yeeeeee, ne-am felicitat, am facut cateva poze, din pacate n-am vazut nimic de acolo si am hotarat sa coboram repede ca nu era de stat.

Cort in crater. Ahhh mi-ar fi placut si mie, eventual cu coborare pe alta parte.

La coborare am avut noroc fiind deja un strat de zapada care ne-a usurat cu mult intoarcerea.

Damavand cum am spus nu este nimic greu sau fantastic la el dar pe la pranz se strica vremea foarte repede, multi au murit acolo, se pare ca in fiecare an mor 3 alpinisti (inghetati sau din cauza gazelor stop cardiac) si nu numai din cauza asta si din cauza caderilor de pietre imense mai ales pe partea vestica unde de ex dupa 2 zile dupa ce am plecat a murit un alpinist strivit de o mare bucata cazuta dintr-o stanca.

Timpi facuti: ref-vf Damavand 5h 30, vf Damavand-ref 2h 15 . Total facut de noi 7h 45min.

Durerile de cap au persistat pana la refugiu, Vahid avea probleme cu picioarele, la refugiu am incercat sa dorm putin, n-am reusit , am incercat sa mananc ceva si am hotarat sa plecam in BC.

Au aparut si baietii cu taxa care stateau in usa refugiului si care ma vazusera ca nu-s de a lor. In fine nu stiu ce a facut Droppie cu alti cativa baieti ca mi-au zis brusc hai sa plecam, asa ca mi-am luat ramas bun, am facut poze cu cativa de pe acolo si 2 dintre ei care nu au reusit sa urce pe vf au coborat cu noi.

Am plecat tot pe ninsoare care ne-a tinut pana mai jos putin.

Iete ca s-a luminat

Tipul a vrut poza cu mine ca sa-i arate prietenei :))

Echipa de shoc

Cam asta a fost pe Damavand asa pe scurt :). Ajunsa in BC am scapat si de durerile de cap si deja ma gandeam la Alam kooh al doilea ca inaltime dupa Damavand, 4850m si care de fapt el ma atrasese spre Iran nu Damavandul.

BC cu o fatzaaaa

In urmatoarea zi am fost invitata la Droppie acasa unde toata familia lui vroia sa ma cunoasca :). Mi-au pregatit o gramada de feluri de mancare traditionala, unele mi-au placut altele nu, dar a trebuit sa gust din toate :D. A fost o seara placuta, relaxanta, conversatii de toate si presarata cu mute feluri de alune si fructe uscate :D. La plecare m-au rugat sa aleg ce mi-a placut mai mult pentru a lua cu noi pe Alam kooh :).

Va urma