Persia este unul din cele mai incarcate locuri ale planetei de mister, istorie, unicitate, simbol al civilizatiei si al culturii mondiale.

21 august

De acum scriu din amintiri , se pare ca nu am notat nimic atunci. Plecam spre Roudbarak ultimul oras pentru Alam kooh, 4850m, ,

si pana in satul Vandarbon de unde incepe un drum de 13 km in serpentine, destul de abrupt pana la baza deunde se urca pe munte.

Masina lui Droppie, ceva in genul Daciei noastre vechi, nu face fata si nu vrea sa urce sub nici un chip, deci inapoi in sat unde gasim un loc sa o lasam.

Ne punem pe margine, papam ceva din mancarea de aseara yum yum si asteptam o ocazie. Mmmm nici o sansa, poate daca era weekend, adica joi sau vineri cum e la ei…

Stam o vreme si pana la urma o luam din loc cu gandul ca ne prinde ziua de maine cu rucsacii aia si cu cat aveam de mers. Pe drum caldura mare mon cher si incep sa scot de pe mine, sa-mi suflec pantalonii, raman la tricou, fara cap acoperit pffff  si tot e cald.
Auzim masini, din pacate care coborau si din si mai pacate opresc in dreptul nostru. Coboara unul (din armata cica era) si incepe sa-mi vorbeasca agitat si nervos. Droppie disparuse printre masini, il tot cautam ca ala incepuse sa se agite si sa urle la mine, apare si el si incepe sa-mi traduca. Islamic convins omul urla sa ma acopar, pur si simplu nu vroia sa treaca cu vederea ca suntem pe munte si eu sunt o biata turista care moare de caldura. Ma intreb si acuma oare la ce ajungeam daca nu executam hmmm . In fine nu e chip de intelegere asa ca ma duc pe margine nervoasa, injurand si incep sa-mi pun la loc sursa de sufocare. Erau multi prin masini, probabil se antrenasera pe munte si care se uitau la mine banuind ce boscorodeam eu in limba mea, dar pareau sa se amuze copios, mama masii. Dupa ce m-am acoperit omul s-a linistit si masinile au plecat. Noi continuam un drum lung in care deja eram ca niste robotei in acelasi pas interminabil. Si incepe sa se intunece, noi inca ne miscam fara sa ne gandim la nimic si brusc auzim un motor de masina . Curand o dubita opreste in fata noastra in care erau un barbat si o femeie mai in varsta cu inca un tip mai tanar. Desi nu era loc prea mult ne baga si pe noi in fata, yey am scapat.
Undeva langa o stana opresc si de acolo incepem sa urcam spre Hesarchal locul de campare. Eu ma simtea atat de bine ca ma tot zbenguiam si vorbeam cu oamenii mai in varsta in timp ce Droppie saracul era epuizat dupa atatea excursii in care el a trebuit sa si conduca o gramada de kilometri. A fost tare placut, nu stiu sa zic la ce ora am pus cortul iar noii prieteni si-au pregatit patutul langa noi dar afara sub cerul liber.

22 august

Dimineata ma trezesc intr-un loc absolut superb.

Ne pregatim cu totii si o pornim impreuna dar repede ii lasam in urma pe cei in varsta.

Ahhh ce nice e, imi place mult si ma simt atat de bine ca iar ma duc alergand de fericire. Ne mai oprim la poze, Droppie tot obosit pare sa fie ufff, dar eu chiar ma simt bine.

Ma bucur si de un fluturas

Si drumul catre varf

Inainte de varf ne oprim in locul de unde iesi daca cateri peretele cu ruta germana si visez ca mi-ar fi placut mai mult sa ajung pe Alam kooh asa . Ehhh poate alta data .

Pe varf mai gasim vreo trei baieti care se pozau fericiti, apoi trecem si noi la pozat si stam o vreme sa admiram frumusetile de acolo.

Nu, nu este toaleta daca asta ati gandit ). Doar savuram ceva nesanatos .

Ohhh da, mult mai frumos ca Damavandul, mult mai spectaculos sau poate ca acum am si eu view de admirat ).

La coborare surpriza, na ca se strica vremea, incepe sa ninga, din nou se simte electricitate, de data asta scap doar cu parul cam energizat ).

Aproape de cort

Ajungem la cort si ma gandesc ca parca as mai sta pana a doua zi.

Droppie prefera sa-i asteptam pe prietenii noi sa coboram cu ei cu masina ca altfel o luam tot pe jos, dar eu il rog frumos in stilul meu irezistibil sau mai bine zis fortat, sa mai stam ca tare mult imi placea acolo. Apar si oite, coboara si ceilalti dar ne luam la revedere de la ei .

23 august

A doua zi strangem si de data asta vad si eu pe unde am urcat. Ohhh este superb tot traseul pana jos.

Un mic popas

Tot pe drum, tot pe drum

La un moment dat Droppie propune o scurtatura, pfff numai scurtatura ce a fost ca incepuse si ploaia, noi eram prin boscheti pe o panta super abrupta pfffff, pana la urma ajungem cu bine jos dar am balaurit ceva ).

Cum mergeam noi, asa cam murati de la ploaie auzim si o masina . Un grup intr-o masina spatioasa opresc in dreptul nostru si ne invita cu ei . Mama dar chiar avem noroc. Se chinuie un baiat sa ne indese si noua rucsacii in spate desi sincer chiar nu mai era loc deloc dar reuseste si ne ofera un loc in fata unde ne chinuim sa incapem, noroc ca eram destul de slabi amandoi. Vai ce oameni, oare la noi s-ar fi intamplat asta? Si incep iar intrebarile si curiozitatile despre mine, toti se uitau si zambeau pana jos in sat la masinuta noastra. Le multumim mult si uau mare salvare ce ne-au fost .

In weekend exista masini care va pot duce pana la stana unde am oprit si noi si se pot cere de la Federatia Montana din Roudbarak, costa in jur de 20 euro.

24, 25 august

In ultimile mele zile in Iran zi planuim sa mergem in Isfahan.

Ruine intalnite pe drum

Am oprit intr-un oras inainte unde am dormit la niste prieteni ai lui Droppie sau Zohreh apoi a doua zi am vizitat Templul Focului, foarte frumos.

Incantatii? Sper ca pentru ploaie !!!

Apoi turnurile care se misca, vai cat am ras ). Intr-un turn era un om care nu stiu ce misca el acolo de zor la manivele, cert este ca trebuia sa se miste si celalat turn candva cumva, nah ca nu s-a intamplat nimic de data aia, sau nu am observat noi? ).

Am vazut podurile, unul se chema Khaju parca, superb. Plus oamenii care cantau si dadeau asa o atmosfera….ahhhh imi este dor de locul ala.

Doua generatii, aceleasi trairi?

Am fost si in Imam Square, ne-am plimbat cu caruta cu cai, se auzeau cantece care de fapt erau rugaciuni islamice din moschee, mama ma simteam ca in filme , fascinant.

Vreau si euuuuuuuuuuu!

Dupa multe incercari Droppie se declara multumit de poza, pfuai

Am fost si la bazar de unde am luat cadouri la toata lumea si multe multe dulciuri care erau ambalate foarte tare, ehhhh iranienii sunt cunoscuti prin eleganta si stil la orice fac. Tare frumos a fost acolo si in acelasi timp tare trist ca urma sa plec.

Da, trebuia sa si plec, a urmat o zi trista in Teheran, apoi seara inainte de avion m-au dus intr-un restaurant aflat la etajul 13 al Turnului Alb din Pasdaran. De acolo se vedea Teheranul si chiar luminitele de la refugiile din Tochal .

Apoi la aeroport, unde s-a lasat cu lacrimi, Zohreh chiar plangea, eu cu Droppie ne chinuiam sa ne abtinem, dar a fost tare greu, am petrecut 3 saptamani impreuna de vis.

Apoi i-am lasat si m-am indreptat spre check in si au inceput alte aventuri ). Cand sa ma duc la verificarea pasaportului ma trezesc ca era o singura casa pentru straini si unde era o coada imensa. Stau, astept, timpul trece, ora avionului de plecare e din ce in ce mai aproape si nimic, nu inaintam deloc. Incep sa ma panichez si incerc sa caut pe un angajat de acolo. Cu greu gasesc unul mai tanar care intelegea engleza, imi spune sa astept, panica creste, pana al urma se intoarce ma ia si ma baga in fata. oamenii deja au inceput sa se agite si sa se uita urat la mine. Le explic si ma lasa in pace apoi alerg repede la poarta pffff. Acolo mi se spune ca oricum ma asteptau, stiau ce se intampla . Ehhh dar in Istanbul ajung cu intarziere asa ca alerg ca o nebuna la poarta si acolo ceva mi se pare dubios. Intreb pe cineva daca e spre Bucuresti si mi se spune alta tara, hait la naiba au schimbat astia poarta. Si uite asa alerg iar de nebuna, transpir toata, ajung si unde trebuie, ma imbarc si ma rog sa vad Romania din avion si nu altceva ca de imi era de bagaje nu ca ajung in alta tara . Cum era sa-mi las eu toate cadourile primite si ce cumparasem ). Da am primit o gramada de cadouri de a trebuit Zohreh sa-mi dea un troler ca in rucsac nu aveam unde sa le bag .

Mi-a placut tare mult Iranul, sper ca intr-o zi ma voi putea intoarce ca sunt multe de vizitat si de facut acolo, ahhh am ratat Persepolis dar era departe. Nu mai zic de oamenii frumosi pe care i-am cunoscut si m-au tratat ca pe o printesa, nimic nu mi-a lipsit chiar a fost prea mult.

Pe strada Bucharest din Teheran cu cuplul care m-a cazat la inceput, Droppie si Alireza.

Si sa nu uit, mi-a placut la nebunie barbari, o painica delicioasa,  imi aduc aminte cum m-au dus si sa vad cum se face .
Da, candva o sa ma intorc acolo, stiu asta .

Khoda hafez!

Persia este unul din cele mai incarcate locuri ale planetei de mister, istorie, unicitate, simbol al civilizatiei si al culturii mondiale.

17 august

In sfarsit vine si ziua plecarii spre Damavand echipa fiind eu, Droppie si un prieten de al lui, Vahid. Era sarbatoare in ziua aia deci pe drum primim multe dulciuri, sucuri naturale si un fel de supa care se cheama Aash. Oamenii ti le dau direct in masina, un fel de pomana la noi??? Mmm nu stiu dar era placut sa primesti tot felul de chestii. Pe autostrada am avut si un mic incident era inchisa pana pe la ora 24 00 asa ca a trebuit sa ne plimbam cateva ore intr-un parc de distractii cam cum erau la noi alea vechi de pe vremea lui Ceausescu.  In sfarsit la ora 24 00 asa cum au promis am reusit sa o luam spre Polur orasul din care am urcat spre BC (Base camp). Pentru cei care merg singuri fara cineva de acolo pot apela la Federatia Montana din Rineh sa le asigure transportul pana in BC pentru ca taximetristii nu urca si cam e ceva de mers.

BC este la altitudinea de 3000m ruta sudica unde se si plateste o taxa de 50$ primind in schimb o diploma ca ai urcat vf Damavand. Fiind noapte pe mine nu m-au intrebat de sanatate dar ei vin si sus la ref dupa taxa care e doar pentru straini si pe care Droppie nici nu vroia sa auda sa o platesc.

Am plecat din BC pe la 2 noaptea cam terminati dupa atatea zile de excursii obositoare, eu cu o mica problema de stomac, ma indopase mama lui Zohreh ca cica eram prea slaba si trebuia musai sa arat ca fata ei mai dolofana ).

Umbra Damavandului

Din BC pana la ref Bargah e Sevon 3 asezat la alt. de 4200m se fac cam 4 ore. In weekend cum am mai spus exista riscul sa nu gasesti locuri e bine sa ai si un cort dar in viitor poate chiar la anul va fi gata un alt refugiu putin mai sus care e mult mai mare si mai frumos (acum este gata ). A urmat o noapte de mers, imi aduc aminte ca eu tot ma opream si mai ciuguleam dintr-o painica delicioasa si spre dimineata eram la refugiu.

18 august

Ne-am trezit, deja era dupa amiaza, Droppie ne-a gatit niste paste delicioase iar Vahid da semne de dureri mari de cap.

Dupa ce mancam o luam in plimbare cam pana pe la 4700m, din fericire eu sunt ok dar Vahid se intoarce din cauza durerilor care il chinuiau.

Eu cu Droppie am stat pana la apus, un apus superb dupa care ne-am intors in refugiu.

Seara in refugiu alpinistii de acolo erau foarte curiosi sa afle totul despre mine, au facut poze cu mine, unii au zis ca sunt onorati de prezenta mea, un altul mi-a facut un ceai magic din plante care te relaxeaza wow ce mai eram ca o vedeta. Ehhh dar asa sunt ei iranienii foarte curiosi, calzi, primitori si de un bun simt extraordinar.

19 august

Toata lumea s-a trezit dimineata pe la 5, noi mai lenesi dupa ce au plecat cam pe la 6 30. In timp ce ne urneam si noi cu greu 2 baieti din grup s-au intors din cauza durerilor de cap. In sfarsit pe la 7 30 o pornim si noi.

Fete adormite

Eu destul de nervoasa pentru ca Droppie nu ca nu m-a lasat, mi-a impus hotarat ca eu nu am voie sa car nimic. Frate dar eu nu sunt obisnuita deloc fara nimic in spate si chiar imi place sa am chestiile mele cu mine, pfff ce nervi am avut.

Ruta asta sudica nu prezinta dificultati tehnice ca cea nordica de ex care are un ghetar, trebuie doar sa rezisti efortului si sa scapi de problemele cu durerile de cap, din pacate li se intampla la foarte multi. E ceva ciudat la muntele asta poate din cauza gazelor sulfuroase din aer si nu a altitudinii. Mie mi s-a parut ca e ca un deal doar ca mai inalt, nu pot sa spun ca m-a fascinat prea mult .

Mai avem chef si de joaca

Vahid si-a revenit

Am urcat bine, nu foarte repede, am facut si poze am si admirat peisajul dar surpriza pe la altitudinea de 4800m, 4900m incepe sa se strice vremea. Intre timp iar ma ciondanesc cu Droppie pentru ca mi se facuse foame si nu vroia sa-mi dea nimic, cica nu o sa mai pot urca si o sa mi se faca rau lol. Sa-l ascult pentru ca eu sunt pentru prima oara la altitudine si ca stie el ce face. Ei da deja imi era rau dar nu din cauza muntelui ci de FOAME!!!!!!! Sincer m-a frustrat treaba asta plus faptul ca nu aveam eu rucsacelul meu unde sigur as fi avut si ceva de rontait. Apoi el de ce naiba mai cara rucsacul cu mancare daca nu aveam sa mancam ha??? Ehhh l-am tot incoltit pe Vahid pana am primit niste struguri si ceva dulciuri ). Nahhh cu bogatiile in maini nimeni nu ma mai putea opri .

Ha mananc nah sac! Bai mi-e foameeeeee!

Pe traseu am mai intalnit 2 baieti care vroiau sa urce pe vf apoi sa coboare pe ruta vestica dau au renuntat din cauza rucsacilor foarte grei si a vremii. Urcam in continuare un pic mai repede ca vedeam cum vremea era din ce in ce mai nasoala.

Pe la 5000 si ceva intalnim si grupul de dimineata care coborau si cu care ne-am salutat zambind. Dupa ce am trecut de ei pe langa viscolul care ne intampinase mai devreme simtim o electricitate puternica. Droppie incepe sa sovaie daca sa urcam sau nu ca devenea deja cam periculos dar eu hotarasc totusi sa mai inaintam si vedem noi pe parcurs ca nu mai aveam timp alta data. O luam incet prin viscol iar mai aproape de vf… wooooooooooooow shit !!!!!!!!! la naibaaaaaaaaaa!!!!!!!!! wtf!!!!! m-a curentat din pamant prin batul de trekking ohhhhhhhhhhhhhhhh!!!!!!!

Incercam sa fugim de electricitate intram chiar in campul de gaze de sulf unde am inhalat destul pentru multi ani, dar eu oricum eram intoxicata de la substantele tigarilor asa ca inca ceva in plus…. )

Si totusi ma afecteaza, simteam ca nu mai puteam respira, ma usturau ochii, incep sa obosesc deabea urcam si ha incep si la mine durerile de cap…Aveam masti pt gaze dar cine mai statea sa le scoata din rucsac pe vremea aia si cu stresul de a nu fi curentati, eu mi-am pus totusi pe fata esarfa lui Droppie asa de putina protectie…… Cu greu ajungem pe vf yeeeeee, ne-am felicitat, am facut cateva poze, din pacate n-am vazut nimic de acolo si am hotarat sa coboram repede ca nu era de stat.

Cort in crater. Ahhh mi-ar fi placut si mie, eventual cu coborare pe alta parte.

La coborare am avut noroc fiind deja un strat de zapada care ne-a usurat cu mult intoarcerea.

Damavand cum am spus nu este nimic greu sau fantastic la el dar pe la pranz se strica vremea foarte repede, multi au murit acolo, se pare ca in fiecare an mor 3 alpinisti (inghetati sau din cauza gazelor stop cardiac) si nu numai din cauza asta si din cauza caderilor de pietre imense mai ales pe partea vestica unde de ex dupa 2 zile dupa ce am plecat a murit un alpinist strivit de o mare bucata cazuta dintr-o stanca.

Timpi facuti: ref-vf Damavand 5h 30, vf Damavand-ref 2h 15 . Total facut de noi 7h 45min.

Durerile de cap au persistat pana la refugiu, Vahid avea probleme cu picioarele, la refugiu am incercat sa dorm putin, n-am reusit , am incercat sa mananc ceva si am hotarat sa plecam in BC.

Au aparut si baietii cu taxa care stateau in usa refugiului si care ma vazusera ca nu-s de a lor. In fine nu stiu ce a facut Droppie cu alti cativa baieti ca mi-au zis brusc hai sa plecam, asa ca mi-am luat ramas bun, am facut poze cu cativa de pe acolo si 2 dintre ei care nu au reusit sa urce pe vf au coborat cu noi.

Am plecat tot pe ninsoare care ne-a tinut pana mai jos putin.

Iete ca s-a luminat

Tipul a vrut poza cu mine ca sa-i arate prietenei )

Echipa de shoc

Cam asta a fost pe Damavand asa pe scurt . Ajunsa in BC am scapat si de durerile de cap si deja ma gandeam la Alam kooh al doilea ca inaltime dupa Damavand, 4850m si care de fapt el ma atrasese spre Iran nu Damavandul.

BC cu o fatzaaaa

In urmatoarea zi am fost invitata la Droppie acasa unde toata familia lui vroia sa ma cunoasca . Mi-au pregatit o gramada de feluri de mancare traditionala, unele mi-au placut altele nu, dar a trebuit sa gust din toate . A fost o seara placuta, relaxanta, conversatii de toate si presarata cu mute feluri de alune si fructe uscate . La plecare m-au rugat sa aleg ce mi-a placut mai mult pentru a lua cu noi pe Alam kooh .

Va urma

Persia este unul din cele mai incarcate locuri ale planetei de mister, istorie, unicitate, simbol al civilizatiei si al culturii mondiale.

Stiu, a trecut mult timp de cand am fost in Iran dar am ramas cu amintiri atat de frumoase alaturi de oameni extraordinari incat as vrea sa las putine randuri. Precizez ca totul s-a intamplat in 2008 deci multe probabil ca s-au schimbat, ma refer reguli sau multe altele pe acolo pe la ei.

Anul 2008 descopar pe internet Iranul care ma fascineaza. Ma gandesc, cum ar fi? Oare sa…? Tin legatura cu un prieten iranian, Mohammad Reza (Droppie) si el imi propune niste trasee pe care imi este greu sa le refuz. Caut parteneri dar nu am noroc, unii nu au bani, altora le e cam teama din cauza faimei pe care le-au adus-o americanii .

Nici nu realizam ca voi si ajunge desi visam si planuiam totul cu amanuntul, dar intr-o zi mi-am zis: gata plec, da plec singura!  Incep si problemele, ca nah, fiind o tara islamica au si o gramada de reguli. Trebuia musai sa mi se faca chemare de la o FEMEIE. Droppie rezolva cu prietena lui Zohreh asa ca o primesc in final dupa multe vizite pe la ambasada, vizite facute chiar in timpul serviciului lasand radioul balta in pauze si fugind pana acolo. Pentru viza ea a trebuit sa mearga pe la o agentie de turism apoi la Ministerul de Externe din Iran de unde ei trimit numarul invitatiei la Ambasada Iran din Bucuresti. ( Nu cred ca mai este nevoie acum.) Pana sa ne dumirim cu toate astea timpul trecea, biletele ieftine de avion dispareau, emotii din ce in ce mai mari pentru ca imi era frica sa cumpar bilet pana nu aveam viza. Pe ultima suta de metri cu greu mai gasesc un bilet cam scump, adica 660 E la Turkish Airlines cu escala in Istanbul.

7 august

Prima oara cu avionul! Ha sa va povestesc cat de prostuta am si fost? Ahhh nu ma pot abtine, pana si eu rad acum de mine. Apare domnisoara cu papica, stewardesa, imi intinde tava, eu ma uit nedumirita si nu inteleg, ma gandesc ca tre sa aleg ceva de acolo, ma uit, aleg sandwichul si gata. Ma intreaba daca vreau ceva de baut, ii cer niste suc si iar gata. Toti inclusiv ea se uitau la mine ciudat si nu intelegeam de ce =)). Nah si voi acuma radeti, de unde sa stiu eu ca toata tava aia era pentru mine huh????? E prima oara cu avionul, ma mir ca l-am nimerit si pe care trebuie )
In Istanbul intreb de loc de fumat, nimeni nu vorbeste engleza desi erau tineri angajatii pe acolo, pana la urma aflu ca trebuie sa ies afara, renunt ca nu aveam chef iar de check in blah blah si astept cuminte avionul urmator…unde ha am luat tot ce mi s-a dat ba am cerut si cafea da?! Invat repede nu? )

18 30 in Iran in aeroportul Imam Khommeni, Tehran. Emotii, mari emotii. Ies afara, aprind o tigare repede, ma uit in jur, nimeni nu ma astepta. Stau si stau, taximetristii se uitau cu jind la mine sa ma jegmaneasca si incep gandurile negre. Daca nu apare nimeni ce fac? Unde naiba ma duc? Mama trece timpul nimic, deja era panica si ma gandeam sa ii caut pe alti doi romani din Iasi care erau acolo pentru Damavand si alte plimbari si cu care am tinut legatura si aveam numarul de telefon al unuia in caz de. Hey nu sunt chiar proasta !!!  Ok il sun pe Droppie, ma asigura ca vin si ei doar ca era foarte aglomerat. Apar in final, erau mai multi in masina, Zohreh ma intampina cu un buchet mare si frumos de flori, Droppie era atat de fericit sa ma vada, fac cunostinta cu restul si gata ma linistesc si eu.  Tehranul asta  e asa de maaaaree si aglomerat, nu-mi vine a crede ca-s acolo!!!!!! Ajungem la casa unde voi sta o perioada, la un cuplu casatorit foarte dragut, ei nevrand sub nici o forma sa stau la hotel deloc. Sunt primita ca o regina specific poporului persan pentru care este o onoare sa le treci pragul casei si care fac totul sa-ti fie bine si sa nu-ti lipseasca nimic . Cand am plecat de la ei mi-au dat cadouri uau, da la ei este invers, gazda iti face cadouri .

Nici n-am ajuns bine si am fost asaltata de toti cu intrebari, curiozitati, despre mine, Romania etc de pur si simplu m-au coplesit. Simt ca ma sufoc si ca nu mai pot asa ca il iau pe Droppie deoparte si ii propun sa plecam pe Tochal, 3960m, in noaptea aia, desi eu eram dupa drum si nedormita de multe ore. Droppie imi spune ca mai bine sa stam, sa ma odihnesc ca sunt de pe drum dar eu totusi insist disperata ). Plecam pe la ora 23, oricum noaptea fiind racoare e mult mai bine pentru a urca, ziua fiind criminal de cald. Pe traseu ne mai intalnim cu un baiat si o fata pe care ii cunostea Droppie si astfel am continuat cu totii oprind si pe la un refugiu unde am mancat oua scramble cu rosii inauntru gatite, o bunatate. Acolo multi barbati fiecare cu covorasul lui isi faceau rugaciunile si se uitau cam urat la mine ca nu aveam capul acoperit. In timp am aflat ca aduceam o mare jignire aratandu-mi parul si am avut grija sa mi-l acopar desi nu prea suportam.

La ref Shirpala spre dimineata peste 24 de ore nedormite cad rupta de oboseala in timp ce ei vorbeau acolo in limba lor. Adorm bine de tot cateva ore iar dupa am continuat urcarea pe vf, dar era deja ziua si asa de cald Doamne iar eu trebuia sa fiu si imbrobodita ohhhhhhhh……
Pt Tochal exista 5 rute dar cea mai urcata este cea pe care am fost si noi si porneste din Darband.

Inca un pui de somn pe varf

Urmatoarele zile planuim Damavand unde trebuia sa ne intalnim si cu baietii din Iasi, dar din pacate a trebuit sa amanam plecarea din cauza ca nu ma simteam bine deloc, am mancat kebab, carne de oaie aoleo. Pentru Damavand mai trebuia sa urmarim si vremea si sa nu fie weekend (vineri e weekend la ei) fiind foarte aglomerat si exista riscul sa nu gasim loc in refugiu.

Asa ca am fost pentru prima oara intr-un desert, Maranjab, vizitat muzee prin Kashan, zona, cascade, a fost minunat si atat de nou pentru mine.

Din masina

Tot din masina

Copii care mi-au cerut sa le scriu ceva si ma tot urmareau )

Am ajuns si in desert desi ni s-a spus ca e prea cald si sa avem grija. Chiar era foarte cald, daca nu aveam aer conditionat in masina muream prajiti si sufocati.Am vazut dromaderi salbatici yey , liderul lor ne-a si atacat hahahaha.

Nervosul

Poza mea preferata

Multe urme de scorpioni si serpi ne-au facut sa avem mare grija pe unde calcam, ha de parca stiam eu de unde iese din nisip vreun scorpion. Am ajuns si la o oaza unde am fi stat mai mult daca nu ne ataca un caine sau ceva de genul destul de fioros.

Am vazut un apus superb si au urmat momente speciale pe care ei le-au facut sa para iesite din real, mistice. Offf daca as putea intoarce timpul….ehhhh… Apoi ei doi au disparut un timp in care eu am trait niste momente de neuitat, singura, noapte, in desert….

Am fost si prin canioane doar cu Droppie, Marea Caspica cu colegi de serviciu ai lui Zohreh unde a trebuit sa fac baie imbracata hahahah, plus un loc frumos de camping in alti munti mai mici nu-mi amintesc numele si in tot felul de locuri. Arunc niste poze de prin toate excursiile:

Intre canioane

Seara in camping pe langa narghilele toti mi-au facut o surpriza asa de frumoasa, mi-au cantat un cantec care imi placea mie mult :

Ha!

Am vizitat si sediul ziarului politic important din Teheran ca acolo lucra Zohreh, am fost cu ea la cumparaturi de rochite ca nu aveam nimic sa ma acopar bine, Droppie m-a dus in restaurante cu mancare specifica si intre timp Zohreh si-a dorit mult de tot sa ma mut la ea acasa. Au urmat zile petrecute mai mult cu mama ei si sora ei mai mica, am fost indopata cu mancare ca cica eram prea slaba, am fost invatata putin farsi si momente dragute cu Zohreh seara. Nu-mi vine sa cred nici acum cat de primitori si cat de saritori sunt oamenii astia, nu mi-a lipsit absolut nimic, nu m-ai spun ca nu ma lasau sa cheltui nici un banut de la mine.

Popas fast food la intoarcere. Ceva cam diferit decat la noi hamburgerii, pareau mai sanatosi ).

19 august

In sfarsit vine si ziua plecarii spre Damavand echipa fiind eu, Droppie si un prieten de al lui, Vahid.

   Va urma

09, 10 03 2013

Andrei-Andreea,  Dorian-Ana, Octavian-Viorica

Daca vremea la romani e proasta tragem cu ochiul la vecinii bulgari unde e cald, soare si bine.  Ar fi si prima iesire la catarat pe anul asta.

O sa las pozele sa vorbeasca pentru mine, nah prea multe nu am de spus. Cocotzeanus, trasee mai grele decat la noi cotate (parerea mea), seara de Uno care devine deja un obicei si de data asta cu porunci care mai de care mai stupide dar amuzante, soare, cald, lume multa si nah ca la escalada hmmm.

By Vio

By Vio

Love Story

By Vio

By Vio

By Vio

By Vio

By Octavian

De la Vio, multumesc

By Vio

By Vio

By Vio

By Vio

Bulgarian good fucking climber
By Octavian

Octavian fotograful

Cainele care anunta pe toata lumea ca treci pe acolo

 

 

The End

Albisoara Gemenelor 2 A

Echipa: Andrei, Octavian, Andreea

23 02 2013

Vineri si inca nu stiu ce sa fac. Sunt in vizita la sora-mea la masa si ma tot gandesc unde sa ies in weekend. Il sun pe Andrei, stiam ce aveau de gand dar nu stiam daca sa merg cu ei sau nu. De mult timp il bateam la cap cu Albisoara Crucii, eu nestiind ca ei se gandisera la Gemenelor. Imi spune ca pana seara am timp sa ma hotarasc daca vreau sau nu. Mmmmm, sa merg, sa nu merg, vremea nu-mi parea buna de Albisoare… Pana la urma zic da, vin!

18 30 Victoriei, de unde ne preia Octavian cu masina. Ne cazam la Caminul Alpin asta dupa ce dam o raita prin Mega Image din Busteni pentru una alta. Inainte de culcare mancam si ne servim cu vinisor, adica baietii si eu o bere cu merisoare . Urmeaza in camera si planul cum sa  facem, daca ne intoarcem seara tot aici sau sa ne ducem la Costila pentru a face inca ceva si duminica. Hotarare finala, tot calabalacul dupa noi, ca de, poate vrem antrenament pentru eu stiu ce ). Toata noaptea am dormit cu fata in calorifer, era fierbinte si tare placut, ma gandeam sa profit ca nu mai pup eu caldurica .

Stupid faces

Dimineata ma trezesc cam buimaca dupa un somn tare bun. Cafeluta, de mancat ciuciu ca baietii se pare ca nu servesc micul dejun si pregatirile de rigoare.

Pornim spre Valea Alba cu sperante de ceva ferestre de mai senin, desi prin padure era cam incetosat si nici pe sus nu arata prea bine.

Poteca e batuta si se pare ca mai e un grup care vor pe Albisoara Crucii. Ii ajungem din urma fix inainte de trecerea spre Alba.

La Verdeata facem un mic popas, schimbam opinii cu celalalt grup care se temeau mai mult de starea zapezii. Ne echipam si noi, servim rapid cate o ciocolata sau chestii de genul si pornim dupa ei ca doar aveam punct comun pana se desparteau albisoarele.

Incepe distractia. Zapada era mare. Inaintam destul de greu dar pentru inceput sa zicem ca ok. Ajungem la o mica, sa-i zic saritoare, pe care o trecem rapid fara probleme. De acolo o adevarata placere, nimic impresionant dar frumos. Peisaj nu prea aveam decat cateodata cand se mai ducea din ceata.

Nu stiam nici unul cat avem, cat ar dura sau etc, doar  Octavian avea cateva descrieri sumare. Mai facem un popas pe o muchie, bem apa si rontaim cate ceva.

Apoi incepe calvarul, un pas inainte si unul inapoi printr-o zapada mare si pufoasa. Parca nu inaintam mai deloc.

Ajungem si la saritoarea cu piton unde Octavian se baga primul.

Un bolovan cu o fasie de gheata care se spargea daca dadeai cu pioletul prea tare si cu ceva praf de zapada si nici un locsor de prins pioletii. Trece Octavian pana la urma, se duce mai sus unde sa asigure si ne spune sa avem grija sa nu stam mult ca ne ingheata repede mainile. Pfff, mdea, randul meu ha! Si incerc, pffff, nu reusesc sa prind pioletii de nimic, incerc din nou, reusesc doi pasi, nu pot sa-mi infig coltarii in nimic, aoleo incep mainile sa inghete, la naiba WTF nu poooooooooooooooooooooot! Andrei: hai ca poti incearca dar mai repede! La naibaaaaaaaaaaaaaaaaa, ma dor mainile rau si nu ajung mai sus unde sa pot infige bine pioletii sa ma trag!!!!! Eahhh ma prind un pic de coarda si ma trag pana ajung sa infig bine pioletii si cu dureri cumplite reusesc. Scot niste sunete si injuraturi si-mi vine sa vomit de la durere. Trebuie sa continui sa poata si Andrei sa vina. Mama dar nu pot folosi mainile deloc, ufff dar trebuie, incet dar trebuie. Andrei trece destul de usor si deja imi este in spate, ehh inaltii astia. Continui in gemete si incet incep sa mi se incalzeasca la loc. Pfuai!

Panta incepe sa devina mai abrupta de aici pana ajungem la horn. De data asta Andrei e primul, eu si Octavian in spate buluc in locul ala stramt. Andrei incearca saritoarea dar nu-i iese. Coarda e in spate la Octavian deci se da jos. Octavian bate un piton asa de moral la baza care sincer nu cred ca ar fi tinut si incearca si el. Conditiile nu erau bune pentru a trece, nu gaseai o fisura, smoc de iarba sa te poti prinde de ceva, daca cadea de acolo peste noi mmm, not so nice,  nu mai zic ca deja era 15 40 . Nu stiam nici cat mai avem de acolo si sa ajungem si la Costila la refugiu clar nu, deci probabil un bivuac pe undeva. (Aflam noi mai tarziu ca de acolo era gata ieseam in creasta  (. )

Hotaram sa coboram tot pe acolo. Ahhh zapada mare care ne-a ingreunat atata si ne-a intarziat atat a fost un dar divin pentru coborare. Vai nu as fi coborat de acolo decat legata pana jos ). Asa ca incepe distractia descatararii. La saritoarea care mi-a omorat mainile am facut rapel cu asigurare in zapada la pioleti , bine doar eu si Andrei.  Eu prima cica de testare, ehhh faceau mishto de mine, Andrei si Octavian ultimul care a trebuit sa faca un salt de mare frumusetea pentru ca nu avea cum altfel .

Apoi mai jos am hotarat sa trecem in firul de alaturi, din Albisoara Crucii ca era mai usor la coborare. Inapoi La Verdeata constat cu stupoare ca nu am frontala si deja se intuneca. O uitasem in camera din Camin cu siguranta, nu cred ca o pierdusem in traseu.

Tot drumul ne gandeam la caldura, mancare si odihnaaaaaaaaaaaaaa. La Camin primul lucru pe care il fac e sa ma duc in camera unde dormisem si care deja era ocupata sa-mi caut frontala. Surpriza dar nu e de gasit. Lia ma asigura ca daca o gaseste cand va face curat o voi gasi acolo la lucruri pierdute. Mmmmmm de abia ce o primisem si-mi placea asa de mult, Black Diamond  (. Ehh asa e cu lucrurile la care tii, nu ai bafta de ele frate, nu!

Mama cu o lene cumplita ne decidem totusi sa iesim sa mancam la Casa Magica. O bine meritata pizza imi sta in fata si pe care o savurez alaturi de o Fanta. Mmm yum yum ce bine au mers. Mai putin pizza vegetariana a  lui Octavian care parca era pizza de porumb ca tare mult mai avea pe ea, tapetata numai cu porumb ). Revenim si intinsul in pat este o adevarata binecuvantare.

Duminica. Mmmm cata leneeeeeee, ma cam dor bratele si muschii de la picioare, mmm cata leneeee. Baietii se tot gandesc ce am mai putea face. asa de o plimbare sa nu zicem ca nu am facut nimic si azi. Afara ningea, totul era in ceata, ce am putea face? Si uite coborand jos cu bagaje cu tot am gasit !!!! Da!!!!! Campionatul de ping pong de la Caminul Alpin din Busteni. De la o simpla joaca asa aiurea am ajuns sa jucam cu adevarat, tinand scor si tot ce trebuie. Vai ce mi-a mnai placut si ce dor imi era ! Si uite asa am gasit ce face si duminica ca am tot jucat mai mult de o ora, pffff  nici nu stiu cat ). Ne-a cam prins pe toti )! Ehhh aici Octavian ne-a cam facut )!!!!

A urmat drumul spre Bucuresti unde am ajuns chiar foarte devreme .

Echipa: Andrei la dublu, Andrei N cu Rox si Octavian

Poze: Andrei N, Octavian si eu

09, 10 02 2013

Frate ce de Andrei, zici ca suntem o secta deaia dubioasa in care noi nu aratam identici dar avem acelasi nume, mai lipseau si Andrei cu Rux si deja cream confuzii )

Se pare ca iarna asta ne cam da de furca. Vremea nu se anunta prea buna deloc nici weekendul asta. Eu as fi vrut sa incercam o vale ceva prin Bucegi sau ceva mai tehnic.  Joi seara vorbesc cu Andrei si el imi spune ca si-ar dori ceva la doua zile cu stat la cort. Mmmm ok dar unde?  Intre timp si Andrei N cu Rox isi exprima dorinta de a iesi undeva, ei initial vroiau de vineri sa plece (fiind ziua Roxanei), dar au renuntat .Ok hai in Piatra Mare ca nu am mai fost demult. Vineri se schimba in Baiului. Seara si Octavian isi anunta prezenta. Sambata aflu ca de fapt ar fi Neamtului. Domne cate schimbari .

Sambata dimineata ora 7 00 Victoriei, imbarcarea in masina lui Octavian.

In Azuga urcatul partiei o adevarata “placere”, sincer as fi urcat cu gondola aia .

Transpiram bine pana sus unde se anunta “minunat”, de la minunat in sus, cat de sus se poate ca oricum nu vedeai nimic .

Prea multe nu am de spus, multa balaureala, nici o priveliste decat a partenerilor de drum, impresia ca am ajuns in Neamtului si multa zapada .

Dupa cateva ore de mers asa prin lapte, la ideea lui Andrei N coboram nu prea placut din muchia… cutare ca nu stiu care…. nu ne place si urcam la loc, asta dupa ce radem de el putin, mai mergem un pic si intr-un final pe la 16 00 hotaram sa punem corturile.

Unii mai sapa, ca de au lopata noua , noi amplasam cortul cu greu, mai un cui normal, mai unul de zapada, mai un bat de trekking si ehhh intr-un final cortul e ridicat si sa zicem ca stabil ).

Eu ma bag repede cu picioarele in sac ca asta imi era singura dorinta de ceva timp, mancam un pic si incepe seara de Uno. Uno asortat cu multe sticlute de visinata, zmeurata, vinisor astea si dupa ceva cam tare pentru mine adus de Octavian de prin Austria. Da unooooooooooo, joc dala de te tine cu orele si te obsedeaza cum sa-l oftici pe celalalt sau in fine mai bine zis distractia unora sa ma oftice pe mine hmmmm.

O tinem bine cu uno pana seara tarziu, toti in cortul lui Andrei destul de spatios pentru party.  Funny sa joci carti in pustiu si pe o vreme ca aia . Vorba lui Andrei N ti-era si frica sa te duci mai departe fara GPS la tine ).

Pana sa ne bagam la somn cu Andrei si Octavian mai tinem o sesiune de mancat, piure, slaninuta, yum yum.  Apoi adorm repede pe salteluta lui Andrei , a avut bunatatea de a ma rasfata sacrificandu-se trecand la mijloc pe izoprenul meu cu multe denivelari de la zapada . Noaptea ma m-ai trezesc ca tot aud un vant nebun si-mi era ca zburam cu totul la cat de bine ancorasem noi cortul. Deja ma simt ca Dorothy, dar cu bocanci si deasupra zapezilor pustii catre tara lui Alb. Am impresia si ca ploua dar de fapt ningea de rupea.

Dimineata Andrei isi face curaj pe la 9? si se trezeste, preparand repede si o cafea. Urmeaza si Octavian iar eu ca deobicei mai lenesa profit de fiecare secunda, minut in plus sa…  Sorbim cafeaua, ne amuzam de cum ne arata rucsacii plini de zapada, ne uitam cu groaza la ce- i afara si rontaim cate ceva. Vorbim si cu vecinii sa strangem toti in acelasi timp nu cumva sa ramana careva sa astepte in viscolul ala nici un minut in plus ).

Traseul va fi cale intoarsa ca nu prea aveam variante bune de a ajunge tot in Azuga la masina. Orientarea e si mai grea ca in ziua precedenta, viscolul face ca vizibilitatea sa fie 0 . Ieri lapte, azi milkshake . Ma simt ca intr-o expeditie  . Poate suna a masochism dar mie imi place mult senzatia de la viscol, senzatia aia de-ti biciuieste fata pana la durere combinat cu mersul greu prin zapada .

Baietii se chinuie cu GPS ul sa gaseasca drumul dar sincer mie mi se pare ca a fost un sus si jos total aiurea ). Mai facem si o pauza de incepem sa aratam rapid ca in documentarele alea de prin Himalaya sau alti munti de genul, apoi in alta pauza cu Rox si Andrei N folosim tactica pinguinilor de a ne strange unul langa celalalt ). Andrei cu manusile din puf ce-i pasa iar Octavian face multe poze unde surprinde bine din multe momente , ehhh frumos domne frumos .

Urmeaza urcusuri multe, ciudat de multe, parca ieri nu am coborat atata?!!!! Dar de ce urcam asa mult??? Dar de ce nu se mai termina ca m-am cam saturat???? Am luat clar alte muchii?!!!! ) Apoi urmeaza o traversare mai inclinata, inghetata unde normal ca trebuia sa bata si vantul tare sa ma dezechilibreze de tot. Si inca putin si gata am ajuns iar la partie pfffff. Ce liniste era acolo, ningea frumos ca in povesti, lumea toata linistita isi vedeau de sckiat ul lor iar noi parca veneam din cu totul alta lume ). Coboratul floare la ureche pana jos cu dorinte de pizze, beri, sucuri fiecare dupa plac si care se mai si indeplinesc.

Pe drum catre Bucuresti ne-am amuzat tare de ce auzeam pe la radio, apropo de asta, Andrei “tu esti fructul meu interzis…” hahahahahahah ), apoi discutii despre lumea araba, Hitler etc, mmmm suna cam dubios ha? Oricum Andrei N a reusit sa ne amuze cam tot drumul ).

Multumiri lui Octavian pentru drum, imi inchipui ca a fost tare obositor sa conduci in conditiile alea  si dupa o astfel de tura .

Ca final asa, nu va inchipuiti ca am fost in Neamtului, ca nu am fost deloc decat asa pe la granita, noi se pare ca am facut doar Petru Orgojoaia sau ceva de genul pe acolo ). Ehhh ce mai conteaza cand la toti albumele cu poze s-au chemat “Neamtului 09 10 02 2013 ).

Si nu in ultimul rand, multumesc Rox si Andrei pentru cercei, sunt superbi !!!!!

Echipa: Andrei la dublu, Viorel si Liana

02 02 2013

Prea multe nu o sa scriu despre tura asta. Am avut multe momente frumoase, zapada destul de buna, vant cam puternic si  m-am bucurat sa revin pe valea asta atat de frumoasa. O sa las mai mult pozele sa vorbeasca pentru mine . Ahhh tin sa felicit pe Liana pentru care a fost prima oara cu coltari si piolet si care s-a descurcat de minune. Chiar daca pe alocuri a simtit si frica ea totusi a continuat si nu s-a plans de nimic .

Cu Liana

25, 26 ianuarie 2013

Unde si unde sa ne sarbatorim????? Vremea nu se anunta prea buna deci ce sa facem???? Hai in Baiului,  facem creasta din Sinaia in Azuga…mmmm ok.

Plecam de vineri dimineata. In Sinaia stam putin prin gara la o cafea si apoi pornim spre Piscul Cainelui cu ninsoarea dupa noi. Ohh si ce frumos mai ningea , ca-n povesti:).

Urcam cam lenesi si cu cat inaintam cu atat dam de zapada mai mare. Si din ce in ce mai mare, tot mai mare de ne afundam din ce in ce mai mult ). Si dai si lupta, mai cazi un pic, mai un popas, mai o poza si incet incet castigam teren.

Intr-un final ajungem la stana si hotaram, sau mai bine zis eu hotarasc ), sa ramanem acolo peste noapte.

Nu punem cortul desi Andrei cam asta ar fi vrut ca doar nu-l carase degeaba, ci intr-o anexa sa-i zic asa, o camaruta separata de stana unde era izolat bine si nu mirosea.

Ne instalam, scoatem numai bunataturi si le insiram ca pe ofrande. Andrei devine un pic cam stresat ca nu-si luase tigari decat vreo 5 plus  inca 3 ramase de la revelion din foi primite de la sora lui. Hotarase ca in semn de solidaritate fata de mine, care ma chinuiam sa ma las, sa nu-si ia multe ca sa nu ma tenteze. Ei as deja il ajutasem si eu sa le termine mai repede ). Pregatim o supa, mai rontaim cate ceva si ne bagam in saci sa stam putin, putinul ala se transforma intr-un somn adanc, adanc de cateva ore. Andrei totusi se mai si trezeste, il tot aud cum se misca pe acolo dar eu n- am chef sa ies din sac deloc .  Pana la urma fac si eu ochi, imi spune ca s-a luminat si se vede frumos catre Bucegi si mai e si luna plina. O daaaaa, dupa o zi fara pic de vizibilitate si ninsoare acum in  sfarsit ni se arata Bucegiul foarte frumos, incredibil cum se luminase cerul asa dintr-o data.

Continuam seara cu un piure, ciocolata elvetiana, se trece si la tigarile de foi, stam mult de vorba despre tot felul si ajungem sa ne cunoastem mai bine si uite asa ne prinde 12 noaptea . Ii urez lui Andrei un La Multi Ani somnoros si adormim din nou.

Sambata, ne urnim si noi tot pe ninsoare si vant, din nou nu aveam nici un peisaj nimic.

Sus in creasta eu vad niste urme si ii zic lui Andrei ca mi se par de lup, el nu ca ar fi de vulpe, hmmm bine daca zici tu .  Continuam in vant si intr-o atmosfera cam creepy dar care nu stiu de ce mie chiar imi place si-mi da un sentiment de wild si frumos…. Am zis wild???? Da????? Oare ce mai lipseste din peisaj???? Mmmm?????

Ei uite ca ne oprim un pic sa mai rontaim cate ceva si ma uit si eu in spate sa mai admir una alta.

Andreeeeeeeeei se misca ceva acolo!!!!!!!!!!! Andrei: Nu-i nimic poate niste copacei ceva!!! Baaaaaai se misca!!!!

Cand ne mai uitam o data ghici ce!!!!! Vreo sase, sapte lupi aliniati in creasta se uitau la noi si noi la ei si ei la noi, unul era alb frumos…. Eu am intrat in panica si intreb, ce facem??? Andrei: scoate aparatul si fa-le poza…. Pfff poza???? Poza ca sa ce, sa vada lumea de ce mi-am lasat oasele pe aici?????? In fine pana sa ma dezmeticesc eu deja ei au zbughit-o jos in padure, se pare ca au fost doar curiosi si nu am prezentat prea mare interes . Vai dar ce s-a terminat aici? Nu frate nu!!!! Tot traseul m-am uitat ca o disperata, paranoica in spate ca doar poate ne urmaresc si ne ataca cand nu suntem pe faza…. Cred ca am vazut prea multe filme cu lupi ).

Vantul batea, vizibilitate putina iar noi nu prea stiam exact pe unde ne aflam. Nu stim ce sa facem, sa continuam? Sa dormim in creasta? Sa coboram???  Pana vedem pe un picior o stana… hai sa coboram la ea zic eu ca la cort aici nu stau, parca mi-e cam frica sa nu vina lupii la noi ). Vedem, mai continuam maine daca se face vremea mai ok. Coboram jos la ea, ce frumos a fost pana acolo, ne-a placut mult.

Ajungem in preajma, nu mai vedem unde e stana, pana la urma localizam si coboram la ea.

Ne chinuim sa dam zapada la o parte , usa fiind blocata de un bustean acoperit cu zapada. Ne uitam, cercetam, eu parca as ramane dar Andrei isi doreste cam mult sa coboare in Sinaia, hmm oare pt tigari??? )  Si incepem sa coboram direct pana ajungem la un forestier. Imi parea rau ca eu planuisem sa-l sarbatoresc frumos, aveam tort, lumanarica, vin era destul chiar la sticla ), icre negre, o salata ce avea el frantuzeasca etc ce sa mai ditai festinul.  Pana la urma ma gandesc ca si aici in drumul forestier ar fi dragut sa ne oprim  si sa gustam cate putin din fiecare .

La Multi Ani Andrei! Ce cadou frumos ai primit de ziua ta (sa zicem si a mea care fusese cu doua zile inainte), sa vezi asa multi lupi, dintre care si unul alb, raritate, nu e ceva atat de comun si des intalnit .

PS:  Si cadoul meu cu doua zile in urma de la Andrei : Ha pe mine m-am mancat fix in poza de dinainte ).

21 09 2012

Echipe: Rux si Andrei, Andreea (eu)si Andrei D, Despot si Dorian

Plecam vineri seara eu si Andrei cu masina lui Dorian, cu restul aveam sa ne intalnim pe valea Cerbului unde planuiam sa dormim. Pe Dorian il stiam din o tura in Crai, dar pe restul nu, doar pe Rux de pe blogul ei unde nimeream deseori . Asa ca nu numai ca va fi o tura mai ciudata si mai neintalnita pe Acele Morarului, cu rucsaci mari ticsiti cu de toate necesare inclusiv corturi, dar mai aveam sa si cunosc oameni noi.

Ajungem tarziu si noi, ii gasim plini de voie buna, facem cunostinta, mai stam la o vorba apoi unii ne punem corturile altii decid sa doarma in masina.

22 09 2012

Vai cat de greu imi e sa ma trezesc dar uf trebuie. Strangem si pornim, unii mai cu spor altii mai fara (adica eu ), nu cred ca am ratat un pic de motait la nici un popas. Cand iesim de pe valea Cerbului pe brana incep sa ma simt tare rau si foarte obosita si ii zic lui Andrei ca parca nu ma simt in stare si ca as lasa-o pe duminica.

Ma tarai cat pot pana la baza unde s-a stat la ceva odihna, atipesc din nou si totusi ma hotarasc ca as vrea sa le facem cu totii atunci .

Rux cu Andrei pornesc primii, noi dupa ei si Despot cu Dorian ultimii.

 

Ajungem la Acul Mare, ne echipam, Andrei ca deobicei grabit cum e nici nu ma lasa sa apuc sa-l asigur ca repede deja era la jumatate. Pfuai pornesc si eu dupa, uau ce sentiment cu casa in spate. Nu prea reuseam eu sa ma tin bine pe picioare si cam mult balans pe mine ), vai cum putea sa fie cu greutatea aia…  dar ha sa vad eu dupa cum o sa  ma catar asa .

Trec cu bine, ajung sa dau rapel imi cam tremura picioarele ca na greutatea e mai mare, reverso meu ma cam grabeste pe coarda noua a lui Andrei… ehhh ajung pana la urma ok jos .

Vazusem ca mai este si o echipa inaintea noastra de doi pe care i-am gasit pe Degetul Rosu. Cat am ras acolo citind din caiet tot felul care mai de care mai amuzante, ca doar am avut ceva de stat pe acolo. Nu stiu de ce baietii aceia au rapelat cam greu. Foarte frumoasa e privelistea de acolo si mai ales creasta careia nu-i stiu numele dar atat de impresionanta mai ales acum cu norii in jurul ei. Ahhhh raman ultima si cand ajung si eu Andrei imi spune sa dau rapelul pana jos in brana direct.  Radea cu Despot de cum ma stresam ca nu vedeam sa ajunga coarda chiar pana jos dar m-am descurcat.  De acolo Dorian nu a mai vrut sa continue si Despot a trebuit sa se duca cu el  jos pe brana si sa ne intalnim cu totii sus la final.

A urmat Degetul prelungit si Acul Crucii unde Andrei a lui Rux a muncit ceva sa treaca, deh nu e usor deloc cu rucsac mare si cap de coarda. Apoi a urmat si Rux care ca deobicei trece cu eleganta si vine si randul nostru. Ma tot gandeam, oare o sa reusesc sa catar cu rucsacul asta???? Oare o sa pot trece pasajul asta??? Ca dupa gata nu mai e nimic care sa ma mai streseze…. Andrei trece relativ usor, prefera pe exterior apoi pe ac in sus si gata urmez si eu. Ajung acolo, stau si stau, baietii intalniti pe traseu au ramas ultimii si se tot uitau la mine sa vada cum o sa trec . Ma chinui si iar ma chinui si ma enervez si incerc si eu pe exterior si ma apuc de ce pot cum pot si yes trec !!!!! Ahhh cat de usor trecusem eu pasajul asta alta data dar cu rucsac mic ). De pe Acul Crucii un pic de emotii la coborat pana la punctul de rapel, apoi un rapel tot cu emotii,  nu stiu dar nu aveam incredere deloc ca o sa tina si in sfarsit safe jos.

Deja incepea sa se lase seara, vedem un apus superb, luam si o pauza dupa Acul de Sus. De acolo cand am zis gata ce-i mai greu s-a terminat ha surpriza, nu. Andrei propune sa o luam in dreapta, sa urcam niste fete care erau inghetate si cu putina zapada, deci pana am ajuns sus mi-au tremurat picioarele sa mor de teama in bezna aia si pe niste fete inclinate si fara piolet doar cu tehnica aia super cu firele de iarba.

In fine pana la urma trecem si de asta si mai urmeaza urcusul final pana la Omu care ne-a terminat pe toti, eram deja obositi, infometati si tot nu se mai termina. Totusi am putut admira cu totii luminitele oraselelor care se vedeau minunat . La Omu ceaiuri, papica apoi baietii s-au dus sa puna corturile.  Intre timp  eu si Rux am profitat de momentul acela intre fete si am reusit sa ne spunem in putinul timp destule cat pt o zi intreaga ).

23 09 2013

Hmm nu am dormit foarte bine desi eram intre doi baieti in cort .  Strangem, ne rasfiram in fata cabanei pentru un timp apoi jos pe valea Cerbului.

A fost o tura foarte frumoasa, cu prieteni noi care mi-au placut mult si cu care m-am simtit foarte bine. Acele Morarului sunt superbe oricand, oricum si pe care le as face in fiecare an ca o traditie.  Totusi trebuie sa recunosc ca nu m-am gandit niciodata ca o sa le fac cu asa greutate in spate dar a fost o experienta si mi a placut !!!! Oare data viitoare cum o sa le fac?????

 

 

De ce eu blog dupa atata timp? Hehehe nu stiu, asa mi-a venit pur si simplu.

Cam tarziu ce-i drept si multe ture frumoase  am tot avut despre care probabil ca nu o sa scriu,  dar voi  incerca de acum incolo sa o fac. Nu sunt vreo scriitoare nedescoperita, nici vreun talent ascuns ci pur si simplu o sa las aici cateva ganduri din turele si aventurile mele de pe la munte si nu numai.

Multumesc pt vizita .